O familie de restauratori imobiliari cu cinci copii se mută, în 1992, pentru o vară, într-un hectar de casă veche ce urmează a fi operată estetic și cosmetizată pentru o revînzare rapidă. Tot felul de chestii paranormale încep, însă, să se întîmple, împiedicînd planurile de renovare: un uragan declanșat doar local sparge o parte din geamuri, zidurile nivelurilor inferioare sînt afectate de un mucegai imun la orice tratament, sunete ciudate se aud prin anumiți pereți, Camera Roșie, o încăpere misterioasă, încuiată și fără cheie, refuză să se deschidă, oricîte leviere ar forța intrarea. Senzitivii familiei încep să se împiedice peste tot prin casă de fantome, confruntîndu-se fiecare cu vedeniile sale, de la mama ale cărei migrene degenerează în episoade de schizofrenie și premoniții ucigașe la copila de șase ani cu coșmarurile viitorului în care va sfîrși spînzurată. Joaca de-a stafiile prin casa bîntuită se termină temporar într-o noapte furtunoasă, cînd un tată surescitat își urcă fără explicație copiii speriați în mașină, abandonînd înăuntru o soție în pragul sinuciderii. Temporar, pentru că, 26 de ani mai tîrziu, fiecare dintre ei trebuie să se întoarcă în casa groazei ca să-și retrăiască din nou trecutul.
După primele episoade din The Haunting of Hill House, nu poți să nu te întrebi ce vrea de la viață serialul ăsta. Fiindcă ce vrea de la moarte (a unor personaje) e clar: să-i înfricoșeze pe telespectatorii mai slabi de înger, deghizat într-un horror tipic, cu lumini care se sting/aprind intermitent, siluete apărute mai brusc sau nu în cadru și muzică de inoculat frica. Pe parcurs, pe măsură ce te obișnuiești cu atmosfera și suspansul se mai diluează, horror-ul se transformă într-un soi de dramă macabră în care narațiunea abuzează de salturi în timp – cînd zile, luni, ani în trecut, cînd secunde și minute în prezentul posibil –, flashback-uri zăpăcitoare, asemănătoare halucinațiilor de drogat ale unuia dintre personaje, de parcă cineva de la montaj s-ar fi jucat cu dublele trase ca, să zicem, cu niște piese de puzzle temporal.
Dacă ți-ai programat Bîntuiala Casei din Deal pentru o vizionare de Halloween, cel mai mult or să te îngrozească dialogurile interminabile pe aceeași temă și cadrele lungi în care nu se întîmplă aproape nimic.
The Haunting of Hill House, 2018-, horror, dramă macabră, thriller psihologic și alte subgenuri de speriat amatorii de senzații moi, creat de Mike Flanagan după romanul omonim al lui Shirley Jackson, difuzat de Netflix.