Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cînd banii merg cu trenul la firmele prietene cu PNL

Zoom Cînd banii merg cu trenul la firmele prietene cu PNL

E complicat cu trenurile, mai ales primăvara. Că dacă nu-i iarnă, să se contracte șinele, ori vară, să se dilate, primăvara crește vegetație, care deranjează rău de tot. Noroc că există niște firme prietene, degrabă încasatoare de bani publici. Să luăm, spre exemplu, situația Regionalei CFR Timișoara, care s-a trezit că-s pline șinele de boschete, că au crescut căpșunii atît de mari de nu mai au mecanicii de locomotive suficientă vizibilitate în zonă. Ce mai, pădure ecuatorială e în jurul liniilor de tren din Timiș. Și uite așa, au scos la licitație, una simplificată, achiziția unor astfel de servicii, pe data de 19 martie. Ca un făcut, licitația a fost cîștigată de Rogera SRL, pentru o nimica toată de 556.925 de lei plus TVA. Absolut întîmplător, patronul firmei este un domnișor pe nume Răzvan Anheliuc, fost șef pe la Tineretul Liberal și fost șef de cabinet pe la Ben Oni Ardelean, cînd ăsta fusese senator. Că, deh, micul Răzvan s-a născut bine, în familie cu părinți campioni, care i-au dat încă de mic niște afaceri la cheie. Afaceri care, în mandatele lui Robu, scoteau zeci de milioane pe an din visteria orașului. Asta așa, ca să toaleteze și să tundă iarba ăsta micu’ prin Timișoara. Te și apucă mila acum, de cînd i-a luat Fritz locul lui Robu în Primărie, că a ajuns să tundă iarba în jurul șinelor de tren, pe niște sume absolut ridicole pentru valoarea lui și a firmei. Și, totuși, sînt buni și ăștia în astfel de vremuri.

2 comentarii

  1. #1

    rumanu’ e ‘otz.. ca 0 controale, mega a pus un pretz mishto la shervetzele anti-bacteriene de la 2.5 ron la 14, in o saptamana.. la carrefura, amanta l-a parat/denuntzat pe colegu’ ei care firase/furase 100 ron intr-o ora.. l-au mutat de la cassa la contabilitate, sa invetze sau sa dea sfaturi, cred.. buna tzara, tembeli oameni.. .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Rugăciune de seară

    23 noiembrie 2021

    (Recurs la o afirmație din Pateric unde trupul e numit de Sfinții Părinți „fratele porc“) Săru’ mîna, trupul meu, că m-ajuți cînd îmi e greu, că mă lași, fără chirie, […]

  • Patrioți în poziția capră

    23 noiembrie 2021

    Mulți au crezut că negocierile pentru formarea guvernului sînt inspirate de patrie și națiune, de binele public și de urgența situației, dar s-au înșelat. Aceste negocieri exprimă, de fapt, preferințele […]

  • România de tinichea

    23 noiembrie 2021

    Este plină România ultimilor aproape 32 de ani de tinichele zornăitoare care s-au atașat de piepții mândri ai unor oameni mai mult sau mai puțin merituoși. Sunt mii de oameni […]

  • Rugăciune pentru mîinile lui Che Guevara

    16 noiembrie 2021

    Nu te-ai plictisit să fii neutru ca Elveția, Doamne? N-ai obosit să nu știi să mori? Palmele de chirurg ale lui Che Guevara, după atîtea toamne, se vor întoarce fîlfîind […]

  • Rugăminte pentru Servicii

    16 noiembrie 2021

    Chiar dacă e organizată de Servicii, chiar dacă servește grupuri de afaceri și interese politice personale, coaliția PNL-PSD e singura alternativă de moment la haos. E multă neobrăzare și minciună […]

  • Faci, nu faci, mandatul merge

    16 noiembrie 2021

    „Cine v-a lucrat, dom’le, aici? Un cârpaci. Păi, asta e lucrare?“ E modul instalatorului, al electricianului sau al zugravului de a invoca greaua moștenire și, desigur, de a urca instantaneu […]