Incident grav în centrul Bucureștiului, acolo unde un conducător de doctorat a fost prins în timp ce conducea băut o lucrare de doctorat despre politica externă a României în context european. Iată cum descrie întregul incident agentul care l-a prins: „Sincer, prima oară mi-a atras atenția tema lucrării de doctorat. Mi se părea că e un subiect prea vast ca să fie tratat într-o cercetare doctorală. Am zis: să vezi că ăsta conduce beat doctoratul. Și ce să vezi? Chiar așa era. Când l-am oprit, abia se ținea pe picioare. Mă refer în primul rând la argumentul central al tezei, deși conducătorul de doctorat era și el vizibil amețit“.
Incidentele de acest fel s-au înmulțit pe străzile Bucureștiului. Tot mai mulți conducători de doctorate beau înainte să conducă un doctorat, pentru a-și face curaj să îndemne la plagiat.
De vină este și legea, care nu prevede nici o pedeapsă pentru conducătorii de doctorat care se urcă băuți la catedră.
3 vizualizări







Tare faza cu doctorii ășta!