Istoria a fost scrisă de cei mai bengoși ăia care a dat pe smardoială mai bine și a căștigat cele mai multe victori. Că așa zice istoria că sa scris istoria. Da dacă nu ie chear așea? dacă câștigători care a învins na vrut să se de-a marii și să se unfle în pene? Toată lumea știe că românii nu ie un popor de lăudăroși și că noi avem frică de la Dumnezeu. Deaia n-ea și invidiat străinii și a vrut mereu să ne ia bogățile și secretele.
Până prin secolul al opșpelea nimeni na pus la ândoială că vai români nu ie români. Deja eram dovediți căi bătusem pe turci de câteva ori și eram recunoscuți ca fiind pe barba noastră dacică dacă situația o cerea. eream puternici! Iosif al doilea după Austria zicea de romîni că-s cei mai bengoși și mai cu experiență pe Treansilvana. Și mai ierea unul Huszti Andraș, care știa cu pixul și avea adevărul la el, și care zicea că nu se există linbă mai înrudită cu linba veche latină decât a Vlahilor. Bine el, nu știa că noi daci am ântemeiat roma, da sa prins că ceva e legătură inportantă. Amirosit el ceva.
Pe fondul ăsta de că hâr-mîr, că uni mai stânba di nas alți mai curajoși recunoștea că noi am fost primi, imediat ce sa sculat românii să facem Școala, Ardeleană, unde se preda Suppolex Libelula Vallachorum, jap a venit unul care se credea el șmecher, că îl plătea străinii cu bani mulți, unul Frantz Șuler care a zis că nu, nu, nu ie adevărat ce zice ăia corecți și cinstiți, că ce să vezi românii se trăgea din coloniști romani și că și că ei sa babardit mai la sud de dunăre, că când a venit unguriii pe Ardeal aici nu era nimic, nu era nici brânză nici barză nici viezurie și că românii e neam de hoinar care sa născut din ce a rămas în urmă la romani, pe Bulgaria cum ar veni. Cacând a venit iei când eram noi plecați să înscriem mașinile. Bine, cumva na greșit omul conplet, că ieream neam de romani da el nu știa că Roma tot noi români am inventato. Păi bă franț dacă o inventa unguri și nu românii, nu iar fi zis la cetatea Ungra? Da uite căi zice Roma, dela români.
Toată combinația asta avea un scop, că na dato omul așa numai ca să se afle în treabă și să pară deștepți, că ce urmărea ei era să rupă toate drepturile la români, săi lase pe dinafară când ei era pe dinăuntru la noi în țară. da el nu știa că dacii era buniciii noștrii și că noi de micii am fost cu suflet mare și bun, că nouă nu ne plăcea scandalul, eram mai pe pace da nici să sari calu nu te lăsăm bă! Apropo păi cand ia furat calul lui Attilla, cine la furat dacă nu ierea nimeni aici? Bine nu la furat nimeni de fapt că românii doar la luat să aibă grijă de el, că Atila îl bătea de făcea calul ihaau – ihaau și cand a vazut românii a zis că nu ie bine cu violența nici la animale și atunci la salvat pe cal, da ei zice că la furat nimeni, că nu ierea nimeni aici.
După ce unguri și austrieci sa declarat parteneri în acte și sa format imperiu austroungur, toți a început să dea și mai tare pe noi români că zicea ei că nu suntem de aici și că de fapt am fi imigranți. Un tip pe nume Robert Roesler a și făcut o teorie cu imigrația asta de I sa și zis teoria roesleriană, care insista că bunicii noștri, dacii, a fost căsăpți de tot de către romani și că na mai rămas nimeni aici după decebal, de când a venit ei pe glia asta nu mai ierea nimeni. Sanchi, zicea el că noi neam format mai la sud de dunăre și că am venit în vizită aici, abia după ce sa dezvoltat ei, austriecii cu ungurii, că vezi doamne am venit după ajutoarele sociale de la imperiu.
Roesler ăla era nu numai mincinos da nici nu vedea bine ca și Hașdeu și alți ia dat în cap cu nenumărate dovezi care arătau că dacii a rămas aici și după ce au venit în vizită romanii, și după ce sa retras. De fapt, noi români, am fost ăia care am mers la cămpia Panodică și am făcut curățenie și am mers și am trecut până la Olanda, unde neam bătut cu Regele portocală, că altfel nar fi putut să se dezvolte imperiu Asturaungram. Dar astea nici în ziua de azi nu le recunoaște nici Asturia și nici ungaria, care încă se crede mari și tari că iei a fost șmecheri pe vremuri.
Toată ciarta pe disputa continutății a durat și încă durează, că e o grămadă de jupâni care au ajuns acum mari și tari și nu vrea să recunoască adevărul istoric, că preferă să vină la noi numai după resurse. Dar o să discutăm mai multe despre disputa asta ân episdul următor.
2.127 de vizualizări
Articolul nu e scris de cineva de la Cațavencii !!! E plin de greșeli majore gramaticale, nu am văzut niciodată, citesc Cațavencii de mulți ani !!! Urît, o să ajungeți de rîs dacă o să continuați !!!
Măi românos sfertodoct,
Asta e o revistă de satiră și umor.Că ca „Urzica” de pe vremea ta.Articolul a fost în mod deliberat scris așa.Na,că te-am luminat io.Sau nu!
Nu cred că l-ai luminat. N-ai pe cine.
Stefan e de la Braila… Trebuie sa-l intelegeti pe hAUR-ist… chiar nu cred sa fie vina lui ca nu-l duce capu’ sa inteleaga anumite lucruri de baza… Ce-i mai grav: are dreptul la vot 😱
ze end…
Chiar nu v-ați „prins”de nimic?Articolul este excelent.
N-ai inteles nimic!
Banuiesc ca e ceva la misto, ca si cum ar fi scris de unu’ care scrie ”turu 2 anapoi”!
Pleci ușor după fenta. E scris intenționat așa.
Unde ați învățat limba română ? În Harghita ?
Altă ”intelijentă” care nu s-a prins. E clar că această revistă nu e pentru oricine.
Alt fraier de pe aici.Comentariul e in perfect acord cu articolul.:)
Daca nu va prideti, nu mai cititi Catavencii.E inutil.
Cel mai tare articol !
Așteptăm urmarea ( cum sar zice turul 2 ânapoi:)
Dupa astfel de articole parca nu mi mai pare rau de coiful ala dacic. Ca tot era o facatura, nici macar de aur curat nu „erea”.
bai nene, da’ „MARE” mai e fumeia asta dolofana… Oare cati ani mai duce? LDL ,HDL cum or fi? poate sa alerge 50 metri fara sa se opreasca? 😂
Alt fraier de pe aici.Comentariul e in perfect acord cu articolul.:)
Daca nu va prindeti, nu mai cititi Catavencii.E inutil.
Am citit întâi comentariile si apoi articolul. Am ras cu lacrimi. Ce reacții au putut produce greșelile voite! Traind in Ardeal am reținut o frază a unui coleg de clasă : Mie îmi place fain doi ouă moale.
Faina poveste de istorie…
Se * vede” de la o posta că povestea este scrisa de un * manelist* sau * turuldoianapoi*
Sau a scris in * numele lor*
Era mai fain facă scria in numele unui român Transilvănean
Că doar românii transilvăneni au trăit cu Franz și cu urmașii lui * Sperietoarea Europei*
In Transilvania.
Suna mai frumos…
Tudom…