Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Continuă reforma la companiile de stat. Romgaz și-a luat mașini noi

Zoom Continuă reforma la companiile de stat. Romgaz și-a luat mașini noi

Cu peste trei miliarde profit anul trecut, Romgaz e una dintre acele companii ale statului unde nici măcar primele, bonusurile și cheltuielile exagerate n-au cum să strice profitabilitatea firmei. Că așa e situația, n-au cum.

Cu toate astea, băieții au înțeles cum stă treaba și ce așteaptă noua stăpânire a țării, chiar dacă Romgaz e condusă încă de Dumitru Chisăliță, un băiat care nu are facultatea de petrol și gaze, dar are niște studii tangențiale și e un apropiat al lui Sebastian Burduja. Așa se face că cei de la Romgaz au strâns cureua atât de tare că și-au cumpărat mașini noi cu doar 2,5 milioane de lei, bașca le-au mai luat și în leasing operațional. Și nici măcar n-au cumpărat cine știe ce rachete, căci au organizat o licitație pentru mașini cu cinci locuri și, urmare a licitației organizate pe 25 iulie, au semnat un contract cu Autonom Services SA, firmă care comercializează de la Dacia și până la Audi, BMW, Seat, Toyota sau cam ce vrei tu. Sigur, nu e foarte clar câte mașini au luat de acești 2,5 milioane, însă clar nu e cine știe ce achiziție pentru companie. Bașca, deși plănuiau să mai topească vreo patru milioane de lei pentru niște autoturisme 4×4, nici măcar nu le-au cumpărat, plătind doar lotul de mașinuțe normale. Pentru că planul cu gipanele e încă în joc, doar că va mai dura puțin, să se mai liniștească puțin toată agitația cu reforma. Apoi, bagă viteză!

7.202 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

5 comentarii

  1. #1

    Trebuie si 4×4 cand bat campii 😁 pe spinarea fraierilor ce… consuma gaze si PLATESC(la orice tarif si calitate a gazului…)

    • #2

      dle Gabriel, inainte sa spuneti chestii (bateti campii)sa va informati. Romgaz extrage gazul, la un anumit pret, Transgazul aplica un tarif pe transportul lui, iar pretul il fac cei de la Eon ( o mare parte din felie ajunge la ei)… si referitor la jeep-uri… pe toate dealurile, prin paduri, teren accidentat cred ca nu te poti deplasa cu logan-ul 😉

      • #3

        Nici nu ma interesau „detaliile astea”! Ca, consumator ce platesc facturi la zi ma intereseaza sa primesc produs de calitate cum m-am inteles prin contract semnat.Nu vorbe si promisiuni. Dar iata ca ,se impun niste lucruri imposibil de verificat de catre consumator la niste preturi cum vor „EI”! Ca la Compania de Apa: „e buna de baut, serios… Uite ,iti luam si ce e prin canalizare! Hai plateste la zi!”. Si de fapt nu prea e potabila apa… Unii fac bolovani la rinichi, unii se imbolnavesc si mai grav. Banii tot la zi LA EI ajung. Cum ti se pare asta? Corect? „Misto”?! Nu cred ca „bat campii”! Sa-mi arati/explici te rog cum masor 10Kwh dintr-um metru cub de gaz… Ca n-am „descoperit inca” tehnica & know-how-ul… Ca exemplu ,acum ceva decenii (si chiar azi/2025) un om putea sa cumpere lemni bustean(pe masuratelea matematic), taie ,crapa, le usuca 1-2 ani si poate masura 1 kg de lemn(sau cate vrea) cand face un foc intr-o soba de teracota. Presupunand ca totul e in stare buna de functionare, omul poate sa traga o concluzie: „bagasi 10 kg de carpen uscat 2 ani si s-a incins saracia! bagasi 15 kg de fag cam verde si… nu prea s-a incins!” Nu pot sa masor nimic la gaz ,nici cu centrala in condensatie ,tot trebuie sa-i cred ba pe furnizorii de gaze ba pe producatorii centralei… Dubioasa treaba… Iar ca tot veni vorba de campi si dealuri, merge si Duster 2025. Problema e ,ca a ajuns sa coste cat un Suzuki Vitara NOU… deja vorbim de japonezi ce se tin de promisiuni. Nu minciunele „frantuzesti”! Ca o vrea baietii Range Rover 5.0 sa le plateasca EI din buzunaru’ lor! Numai ca, tot la „cheltuieli” pe firma le baga. daca au „prosti” sa plateasca… Viata e „misto” 😁

        • #4

          In general aveti dreptate, dar o rugaminte, cand spuneti pretul mare al gazului si Romgaz, in acelasi context, gresiti putin, pretul il cam fac nemtii. Dar tocmai de aceea guvernantii nostrii fac ce vor cu noi, pentru ca nu suntem uniti, si nu prea am fost… imbuibarea asta ne-a facut sa existe copetitie intre noi, invidie, rautate… uitati zilele acestea ce se intampla in Franta, Anglia, cand ei nu sunt de acord cu ceva ce fac? A iesit cineva sa spuna ca nu e de acord cu marirea tva etc? ca impoziteaza pensiile peste 3000 lei? ca impoziteaza mamele ce iau indemnizatie de crestere a copilului? au iesit sa spuna ca incep marea economie cu ei? sa nu mai fie 600 in parlament? ca desfinteaza BID (banca de stat fara activitate inventata acum doi ani cu salarii de 26mii de euro pe luna)? n-a iesit nimeni… de aceea probabil ne meritam soarta 🙁

  2. #5

    Risipa și bătaia de jos ,,a managementului eficient, performant ,, a lui chisăliță și formația la loc de cinste ! Tara cu resurse naturale ( inclusiv gaze ) oferă prin Romgaz și alte firme căpușe la preturi peste media europeană către consumatorul roman !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia