În ultimele trei luni, dronele au lovit 10 nave în Marea Neagră, toate în apropierea perimetrului Neptun Deep, unde România își dezvoltă infrastructura energetică offshore. Rușii își reglează tirul pe vapoare, fiindcă platforma gigantică Romgaz-OMV nu e încă funcțională, deci e de luat în calcul abia din iunie, cînd intră în pîine.
România nu e capabilă să-și protejeze instalațiile de extracție, aflate la 160 de kilometri în larg. Guvernele Ciucă, Ciolacu și Bolojan s-au încăpățînat să aleagă abuzul în serviciu în locul avizării programelor de producție a capacității de apărare maritimă și antiaeriană. În schimb, în bugetul de stat pentru 2027, 2028 și așa mai departe, sînt incluse veniturile de pe urma gazului marin. Din cele 8 miliarde de metri cubi pe an, statul ar încasa cam un miliard-un miliard și ceva de euro prin taxe, accize, redevențe și dividende Romgaz.
La prima dronă care ar lovi platforma și ar paraliza operațiunea extractivă, bugetul de stat s-ar trezi cu veniturile grav avariate. Rușii vor da vina pe ucraineni, își vor instrui ambasadorul de la București să ceară dovezi, vor desface șampanie la Moscova, la sediul Gazprom. Un deltaplan ieftin, cu motor de mașină de spălat, poate scufunda un stat membru UE și NATO în apele negre ale incapacității de plată.
În același timp, se așteaptă o dronă și dinspre tabăra magistraților. Înalta Curte a stabilit că guvernul trebuie să plătească, în regim de urgență, aproape un miliard de euro pentru mărirea veniturilor magistraților. Nu sînt bani pe care magistrații și personalul auxiliar din justiție nu i-au primit în ziua de salariu, ci sume umflate și retroactive, pe care instanțele le-au interpretat în favoarea breslei. Curțile și parchetele, organizate într-o rețea de putere feudală activă, își arată azi colții. Povestea acestei scamatorii bănoase începe cu legea salarizării dată în 2017 de un PSD înfricoșat de dosare. În baza acestei mite politice, instanțele au emis acte administrative cu privire la drepturi bănești mărite, apoi ordine de punere în executare. În 2023, ÎCCJ a stabilit că salariile magistraților trebuie mărite cu 25%, retroactiv, începînd cu ianuarie 2018. În 2024, ÎCCJ a extins recalculările la întreaga branșă, iar în 2026, Curtea de Apel București și apoi ÎCCJ au obligat Guvernul să asigure banii necesari. Suma poartă cu ea accesorii, adică dobînzi, inflație, penalități, amenzi – accesorii care pot ajunge, uneori, la 60% din total. Dacă plata întîrzie, statul poate fi îndatorat suplimentar cu peste 25% pe an, adică de 3,5 ori mai mult decît dobînda la care se împrumută.
Acest dublu bombardament cu drone financiare reprezintă doar aperitivul și desertul. Între miliardul magistraților și miliardul lipsă din Marea Neagră sînt multe alte miliarde curente, un roi de miliarde-dronă, nerăbdător să lovească. Aparent, va lovi la Palatul Victoria. În realitate, va exploda în buzunarele cetățeanului de rînd, pulverizînd munca, economiile și viitorul unei populații jefuite continuu de conducătorii ei.









1 comentariu