Natasha e o londoneză nonconformistă de vreo 30 și ceva de ani, încă single, exasperată de faptul că toate prietenele sale au devenit mămici și nu mai au timp să iasă cu ea în oraș, ca fetele. Plecată pentru week-end în provincie, ca să-și plimbe singurătatea pe lîngă cabana izolată pe plaja de sub o faleză abruptă, în timp ce meditează, afară, la o țigară, tînăra care nu vrea să se maturizeze și, cum se zice, continuă să copilărească se trezește brusc în brațe cu un bebeluș care îi cade din cer. La propriu.
E momentul din care lucrurile virează complet în paranormal, ca într-un coșmar fără sfîrșit. Proaspăta tutore, mamă-surogat, încearcă să scape de nedoritul pachet pe care destinul i l-a livrat atît de neașteptat, dar adorabilul colet se încăpățînează să rămînă cu ea, după ce aproape toate persoanele cu care e lăsat în grijă sau intră în contact dispar într-o serie de decese accidentale, de la prăbușire de la înălțime și bolovan răsturnat peste mașină la rafturi căzute în cap și înec cu un biscuit. Decese accidentale și nu prea: oriunde e prezent copilașul ăsta de numai cîteva luni care nu se manifestă violent în nici un fel – se comportă la fel de inocent ca orice alt purtător de pamperși –, mor oameni. Simplă coincidență sau puteri supranaturale de Superman junior trecut de partea întunecată a Forței?
Babysitter de circumstanță, Natasha începe să realizeze că fața aia drăgălașă de monstru ascunde niște secrete terifiante. Copil nedorit de mamă, zămislit din viol și abandonat, diabolicul bebeluș e urmărit de un blestem care trebuie rupt cumva, de cineva, pentru ca lungul șir de evenimente macabre să se încheie. Acel cineva s-a nimerit să fie tocmai ea, tipa cu instinctele materne rămase pe zero, pe care copilașul posedat pare c-a ales-o în mod special.
Atmosfera sinistră din The Baby are un scop precis. Să te sperie, punîndu-te pe gînduri. Pe tine, cel care, la fel ca Natasha, nu-ți dorești copii. De ce? E întrebarea obsedantă a serialului care, plecînd de la niște idei bine întipărite în mentalul colectiv („Fiecare om are datoria să construiască o casă, să planteze un pom și să facă un copil“; „Părinții nu ți-i alegi, îți sînt dați“; „Fetușii se hrănesc cu sentimentele și emoțiile genitorilor“), încropește un concept de scenariu care, la o analiză mai atentă, vrea să funcționeze ca o sumă de alegorii pe teme sociologice reale. Și ca o parabolă a schimbărilor aduse în viața adultului de apariția unui copil, și ca o metaforă a responsabilității sociale a individului, și ca un comentariu acid despre parenting, și ca un eseu filosofic comparat despre refuzul de a procrea, sexualitate reprimată, graviditate neprogramată și avort, ca probleme generaționale. O face însă inconsistent și fără coeziune, pe mai multe tonuri neomogene, insistînd parcă prea mult pe vina de a nu-ți dori un urmaș. Cine a luat decizia de a nu avea copii, nu din egoism, ci pentru că nu vrea să-i aducă pe lumea asta ticăloasă, n-ar trebui condamnat prea aspru. I-a lăsat în Marele Necunoscut, acolo unde le e mult mai bine.
https://www.youtube.com/watch?v=480CO5F_TXE
The Baby, 2022-, thriller satiric (mai mult) negru (decît) horror, creat de Lucy Gaymer și Siân Robins-Grace, opt episoade de 25-33 de minute, difuzat de HBO Max.
Some kind of scary……