Avantajele prostiei

Ultimul clasament al deșteptăciunii pe țări ne retează iar aripile. Sîntem proștii Europei. Ocupăm, pentru a zecea oară, ultimul loc. Străduința României de a domina coada listei e consolidată. Iar dacă testele de inteligență națională, luată la grămadă, cu adulți și cu bătrîni, pot fi considerate aproximative și discutabile, testele PISA ne spulberă orice speranță. Copiii României sînt mai proști decît copiii celorlalte state UE, atît la matematică și științe, cît și la citire. Viitorul care ne prinde din urmă e analfabet funcțional și pus pe abandon școlar.

Prima cauză ține de fizica relativistă. Educația se prăbușește cu o viteză mai mare decît viteza luminii în vid. Dacii au ieșit din cartea de istorie și și-au făcut partid, poeții scriu manele, înmulțirea se aplică doar universităților private, radicalii s-au mutat pe TikTok. Bacalaureatul e un eveniment postuniversitar, iar doctoratul e cea mai bine răsplătită formă de furt.

Prostia e alimentată de jos, de la originea scrisului și socotitului, injectînd în societate o atitudine de abandon mintal și propulsînd la vîrf exemplare care altădată n-ar fi promovat examenul de șofer. E notorie contribuția președinților Iohannis și Băsescu, iluminiștii întunericului recent, faimoși pentru România educată și pentru „școala românească scoate tîmpiți“.

A doua cauză a prostirii o reprezintă dependența de ecranele smart, de avalanșa informativă livrată de Internet în secvențe scurte, de invazia rețelelor sociale, de imprecizia și falsitatea surselor de informare. Astenizată de acest bombardament, care prăjește sinapsele unei minime rigori, mintea românească s-a deteriorat mai repede decît mintea poloneză, franceză, scandinavă și chiar bulgărească. În locul devastat s-au instalat producțiile lenei și abjecției livrate de Instagram, TikTok, Facebook, YouTube și streaming-ul TV.

Dar înapoierea vine uneori cu avantaje. România a beneficiat de cîteva ori de ele. Un concept economic, numit chiar așa, „avantajul înapoierii“, a produs un efect de dezvoltare spectaculos în anii 2000-2010, cînd România a trecut direct la fibra optică fără să mai parcurgă etapele primitive de genul dial-up și cablu, lăsînd în urmă statele avansate, obligate să străbată, cu cheltuieli de implementare mari, toate stadiile la zi ale tehnologiilor de conectare la Internet.

Prostia e baza înapoierii. Și odată certificată, ar trebui gîndită în termeni avantajoși. Prostia e un dat, o resursă, un capital uman uriaș. Poate deveni un instrument de propulsie socială, economică și politică. Gîndiți-vă: cînd scade exigența, e ușurat accesul în societate. Cariera nu mai înseamnă luptă, ci doar așteptare în fața ecranului și cîteva relații de rudenie. S-a văzut în politică, în companiile de stat, în Educație, chiar în Sănătate. Dacă se uniformizează așteptările, se pacifică societatea. Dispare lupta cinstită pentru posturi, dispare competiția bazată pe efort intelectual. O liniște mulțumită se așterne peste oameni. Un calm izvorît din statul degeaba ia locul preocupării de a face ceva în viață. Din prostie se naște solidaritatea în prostie. Reapar mugurii comunismului silențios de dinainte de ’89, acea fericire statică de la cozi, pîndind fără curiozitate sosirea gestionarului.

Avînd privilegiul prostiei, România va deveni o insulă de pasivitate într-o mare de state creative și ambițioase, iar acest statut va atrage investiții. Va fi atît de necompetitivă, de obedientă și de depășită de situație, încît toți vor ști că poți face orice dorești cu ea, exact cum ar face un grup de tineri din județul Vaslui cu o minoră, în spatele discotecii din comună. O țară care e incapabilă să-și negocieze condițiile și poziția, care nu poate să devină interlocutor, își pune repede la bătaie resursele, suveranitatea economică și dorința de a se îndatora. Se abandonează, renunță la complicații. Nimeni nu refuză asemenea oferte, toți își doresc un asemenea partener: state, companii, bănci, fonduri.

Sigur că există persoane care tulbură acest avantaj oferit de prostie. Sînt olimpici, sînt tineri care studiază în marile universități ale lumii, sînt savanți români cu care se mîndrește Occidentul, sînt zeci de mii de ingineri, medici, profesori, arhitecți, oameni care ar putea urca România în clasamentul inteligenței, ar putea-o duce în media UE sau OECD. Dar, din fericire, cei mai mulți sînt plecați din țară. Mai sînt și unii rămași, dar, prin natura ei ubicuă, prostia le barează calea. Secretă anticorpi de apărare, zdrobește orice formă de inteligență care i-ar putea dezechilibra supremația. Țara e, astfel, pusă la adăpost de riscul mortal al deșteptăciunii.

Niciodată în istorie, prostia nu a contribuit atît de mult la soarta României, iar noi nu ne mîndrim destul cu un asemenea adevăr.