Copilul lui Măgureanu

Minune dumnezeiască! În Viflaimul sfinților Brătieni, lîngă ieslea PNL, s-au arătat cei trei magi de la asfințit: Blaga, Predoiu și Iohannis. I-a călăuzit steaua minunată, care s-a rotit ce s-a rotit și, pînă la urmă, a găsit pruncul.

Și astfel, viitoarea mămică Alina Gorghiu l-a născut prematur pe copilul cu barbă al lui Virgil Măgureanu. Marian Munteanu a gîngurit în limba uitată a tracilor ortodocși și a început să se cațere pe ocazie, ca un duh nerăbdător, eliberat din sticlă.

PNL pare că se îndreaptă spre abis. Nu i-au ajuns nici Bușoi, și nici Orban. Peste pupăză și colac, liberalii au trîntit acum un erou al rezistenței de la Sarmisegetusa, înfășurat în cămașa lui Cristos și încălțat cu cizmele Căpitanului.

Legenda lui Marian Munteanu trage să moară cîtă vreme personajul ei trăiește. Omul real nu-i mai corespunde și, pe măsură ce se arată, stinge vraja de la început.

În 1990, Marian Munteanu a fost figura emblematică a revoltei pașnice de la Universitate. Avea tot ce-i trebuie: locul, momentul, priceperea. În jurul lui, împrejurările au creat un spațiu cu aer rarefiat.Pletele, barba, discursul și o anume blîndețeau făcut restul. Cu preparație sau din instinct, Marian Munteanu a jucat rolul unui student din Nazaret care-și întrerupe exameneleși-i îndrumă pe ucenici, asumîndu-și riscuri fizice.

Mulțimea, cînteceleși, apoi, violența au adîncit mitul. Marian Munteanu a fost bătut de mineri, a fost arestat, a fost la un pas de moarte, iar chipul lui înfășurat în bandaje a traversat, ca un frison mistic, întreaga suflare anticomunistă a anilor ’90.

În anii care au urmat, Învățătorul și-a revenit din martiriu și a pus pe picioare Mișcarea pentru România, un detașament naționalist-arhaic, cu vederi ortodoxe, care tropăia după ritmul Mișcării legionare. Petre Țuțea și Nae Ionescu au fost imprimați pe prapuri și puși să zîmbească publicului la procesiuni. Dar, cînd și cînd, fanii luau poziția de drepți,iar bătrînii șefi de cuib prezenți la manifestare cîntau din repertoriul sfintei lor tinereți.

Sînt fapte și amintiri. Marian Munteanu a respins paralela. A susținut că orice asemănare cu Arhanghelul Mihail e pur întîmplătoare, deși a respectat structura legiunii la virgulă și a umblat cu penele îngerului înfipte la chimir.

Mișcarea pentru România și-a propus o selecție a tinerilor pentru misiuni de conducere a statului, dar a sfîrșit prin a vorbi despre națiune cu accentul lui Ghiță Funar. Etnocrația, culeasă de pe buzele lui Eminescu și tăvălită prin nevroza anilor ’30, a devenit noua melancolie politică. Iar ortodoxismul național, văzut ca proiect de pașaport românesc, a presărat cruci în vorbire și a clarificat problema vestimentației. După o vreme, Marian Munteanu a început să sape mai adînc la rădăcina acestui vrej ideologic – pînă a dat de Scorillo și Deceneu.

Cu toate astea și cu tot eșecul crunt de la urne, Marian Munteanu a rămas vedeta indiscutabilă a epocii Iliescu. Era reperul viu, eroic și încercănat al rezistenței în Piață. În 1999, încă ți-l puteai pune pe tricou fără să te întrebe nimeni ce te-a apucat.

Dar, în anul 2000, Marian Munteanu s-a aliat cu Virgil Măgureanu. Că a fost din senin, că a fost rodul unei semințe sădite mai demult, nu contează. Rămîne fapta. Simbolul furiei anticomuniste și antisecuriste din aprilie-iunie 1990 s-a logodit cu căpetenia fostei Securități. Victima s-a combinat cu călăul, ura a bătut palma cu obiectul urii.

Măgureanu, cel care purta pe obraz stropii de sînge țîșniți din studenți la 13-15 iunie, omul care gestiona metempsihoza Securității și preluarea economiei românești pe inventarul generației Gioni Popescu, personajul care întruchipa motivul revoltei din Piața Universității,a fost partenerul și susținătorul eroului călcat în picioare.

Proiectul Măgureanu – Marian Munteanu n-a avut priză la public, dar altele, cum ar fi proiectul Măgureanu – Băsescu, au avut cu vîrf și îndesat. Dealtfel, Partidul Național Român, sera în care structurileși-au supravegheat producția, a fuzionat în 2001 cu Partidul Democrat, și iat-ne aici.

Ce i-a apucat pe liberali să-l ia în brațe pe Marian Munteanu? Nu există un răspuns clar. Partidul suferă de idioțenie politică, în formă cronică de acum. Boala le e alimentată de canalul Realitatea TV, cuplat și el la inițiativele lui Eduard Hellvig. Politica, propaganda și structurile, cele trei grații ale manipulării, rămîn îmbrățișate. Obiceiurile vechi mor greu.

După Bușoi, Orban și Marian Munteanu, nu rămîn multe opțiuni. Gorghiu ar face bine să-l sune pe Dan Diaconescu. Are discursul lui Marian Munteanu, banii lui Bușoi și, în plus față de Orban, e gata arestat.