Au trecut exact cincisprezece ani de cînd domnitorul Cuza, coborînd de pe harmăsarul său alb, s-a făcut preș în fața lui Ion Iliescu la Focșani, invitîndu-l cu drag să țopăie alături de îmbujoratul Kogălniceanu la Hora Unirii.
Anul ăsta, la Iași, domnitorul s-a dovedit mai rezervat ca altădată și, în ciuda faptului că primarul Nechita le-a ordonat lucrătorilor de la spațiile verzi să-l spele cu clăbuci de sus și pînă jos și să-l frece cu peria pe spinare, la sosirea președintelui Iohannis a rămas impenetrabil și rece pe piedestalul său de bronz.
Stînd pe crengi diferite în baobabul democrației românești, liberalii și socialiștii, loviți de răceala dogmei de parcă n-ar fi dumicat împreună pînă mai ieri covrigul cu susan al guvernării, nici nu s-au uitat unii la ceilalți. Noroc că s-a mai înfierbîntat atmosfera cînd o maimuțică liberală l-a stuchit între ochi pe maimuțoiul Ponta, ca să înțelegem cum funcționează caruselul lucrurilor potrivnice, datorită căruia Cuza a ales să plece în exil în Germania, iar Iohannis să rămînă priponit în România.
Spre o mai dulce aducere aminte, reproduc scrisoarea pe care am îndrăznit să i-o trimit, în februarie 2001, lui Mihail Kogălniceanu, cu ocazia celui de-al doilea descălecat al lui Ion Iliescu la Cotroceni:
Stimate domnule Kogălniceanu,
Sincer să fiu, dacă nu mă mir că un actoraș matolit, costumat în uniforma lui Alexandru Ioan Cuza, a recidivat și a intrat în horă descheiat la prohab și fără sabie alături de fiul ceferistului din Oltenița, în ceea ce vă privește, boier dumneavoastră, zău că nu mă așteptam ca tocmai mata, care ai dansat contradansul, mazurka și valsul la Viena, să te calci pe șireturi cu ăsta, care și la Hora Unirii se leagănă în ritm de Salva-Vișeu.
Ce-ți veni, bre, să ieși, hodoronc-tronc, din cartea de Istorie și să bați din călcîie la Focșani, cînd nici măcar nu era vorba de o aniversare rotundă? Ți-o fi fost milă de biata țărișoară că e rea de muscă, săraca, și nu pot ăștia, singuri, să-i facă felul? Au nu știai de rușinea ce a pățit-o Mihai Viteazul cînd, după ce-a exersat șpagatul pe Stadionul Republicii în fața cizmarului multilateral împușcat, s-a mai încurcat și în pelicula aia de căcat a lui Sergiu Nicolaescu? Măcar el avea scuza că își pierduse capul la Cîmpia Turzii, da’ mata, om așezat și cu el pe umeri, cum de ți-a alunecat piciorul? Ce-ar zice babaca dumitale, vornicul Ilie Kogălniceanu, și mama domniei voastre, Catinca Stavilla, de viță veche genoveză, dacă și-ar vedea coconul înhăitat cu un activist cu bască ce confundă bunele maniere cu bunele manele? Și apoi, după ce ai fost bonjurist și ai purtat jiletcuță cu lanț de aur, nu ți-a fost frică de „davai ceas”? Că-i lucrul dracului ca unul ce a îmbrățișat de tînăr profesia liberală de avocat să se fîțîie de mînă prin Focșani cu un terchea-berchea ce pretinde că „la propriété est une bagatelle”. Păi, n-ai apărat chiar mata, pe la 1840, drepturile moșierilor Alecu Sturza, Dimitrie Cantacuzin și Gherghel Arbure? N-ai fost mata „obștescul vechil” al mănăstirilor Secu și Neamțu? Adevărat îi că și tovarășul dumitale de dans, pe cînd adăsta ca prim-secretar la Iași, funcționa și ca vechil peste Secu’, conform romanței „Călugărul din vechiul schit era membru de partid”, fredonată de Preafericitul Teoctist Arăpașu, ce a trecut de la hobby-ul cu dărîmatul sinagogii din tinerețe la sportul de performanță de mai tîrziu, demolînd în patru ani și jumătate atîtea biserici cîte îi cerea nea Nicu în cinci.
În fine, ca să nu divagăm, fii bun și întoarce-te cît mai degrabă pe lumea cealaltă, că acu’ vine baciul Cozmîncă și îți vîră cu anasîna carnetul de pedeserist în brăcinar și îți cere cotizația restantă de la 1848 încoace, în cocoșei de aur, de n-o s-o poți duce. Fii mulțămit că ai scăpat doar cu călcatul pe bombeu și că nu ți-au băgat sepepiștii lui nea Ion detectoru-n șezut, pentru mai multă siguranță. Du-te și anunță-i pe colegii dumitale de dormitor, pe Vasile Alecsandri, pe Mircea cel Bătrîn, pe Nicolae Bălcescu și pe Ecaterina Teodoroiu, să se spele, să se pieptene și să-și pună straie curate, că s-a întors Ion Iliescu cu o poftă de țopăit ce nu s-a văzut și vor urma patru ani de hore tematice, de-or să le sară jobenele, coroanele, chipiele și basmalele de pe cap.
Cu plecăciune, al dumneavoastră
Mircea Dinescu
