Ieri sosit-au fagii în audiență
chiar la ministerul fostelor păduri.
Ei, ce nu știu face nici o reverență,
chiar se spovediră marilor securi,
care-i îndrumară către cabinetul
unde însuși focu-i secretar de stat
și-și văzură unchiul ce-a-ntrupat parchetul
și o verișoară stinghie de pat.
Și-au plecat în grabă spre o altă țară
fără rădăcină, cetele de fagi
și-au călcat cu milă pe traverse-n gară
cum călcăm noi morții din morminte dragi.
Bună dimineaţa!
O replică cu nu drept:
Desperare
Dezrădăcinat,
Simt că-s străin,cică-s
venetic
În inima ţării mele.
Deznădejdea mi s-alină
Că-s în ţara mea;neplină.
Şi dacă num-un ochi îmi plânge
Mă-ntreb.
Cum se simt fraţii cei de sânge?
Ei cu rădăcina în ogor
Ce nu-i al lor.
11.02.2014. – astă formă. Purice Narcis-T.
născut între Dealurile Tutovei,măritat în Braşov.
Jos palaria, maestre ! Autoexilul de la bucatarie nu v-a afectat deloc vana de poet. Trag nadejde ca nu prapaditi oarece fagi pe-acolo. Fag sa folositi numai la afumat… sau mai bine cires.
Minunat poem, Mircea. L-am preluat le blog, cu un mic comentariu.
https://antoneseiliviu.wordpress.com/2016/11/24/un-minunat-poem-de-mircea-dinescu/
Si ziceai ca s-a gatat vana poetica! Poate aurul, dar uraniul si alte metale rare sunt prezente! Aferim!