Pipăie-ți fața-n frunzele gălbui,
sărută-ți clorofila suferindă,
porcar cu turma-n crîngul de lămîi
boscorodind că nu găsește ghindă,
fii precum orbul ce-a-nceput să vadă
numai în clipa-n care a murit,
luînd cu el mahorcă și chibrit
să piardă timpul cît o sta la coadă.
La coada învierii, ca la un chioșc de pîine
din care și tu sigur vei gusta,
gropar îndrăgostit de o cazma
nu te lega cu lanțuri de astăzi, nici de mîine