După cum a rămas consemnat în istorie, Securitatea l-a învins pe Emil Constantinescu. Pe Nicolae Ceaușescu l-a împușcat. Pe Ion Iliescu l-a ținut în brațe cu o mînă, cît să poată buzunări economia cu cealaltă. Pe Traian Băsescu l-a crescut și l-a dăruit prostimii, apoi i-a mîncat din palmă ca o zmeoaică însărcinată, gata să-i fete pui vii.
Atunci, în primii ani de domnie a statului modernizat, egalitatea între cuvîntul „Securitate” și reprezentarea lui pe teren a încetat. Securitatea a suferit o metamorfoză, și-a distilat trupele și butoanele, și, mai ales, și-a extins cîmpul tactic. De altfel, ea e cunoscută în ziua de azi ca „secta securității naționale”, cu toate riscurile de confuzie ce decurg de aici.
Ei bine, fiindcă istoria se repetă, strigătul lui Traian Băsescu la adresa sectei aduce cu strigătul lui Emil Constantinescu la adresa Securității. Încercuirea victimei a început, gena ucigașă s-a transmis de la o trupă la alta, iar fostul președinte jucător se pregătește să devină fost președinte infractor, cu Parchetul la ușă.
Ca și dresura de cobre, jocul cu structurile e periculos. Te poți trezi înțepat de ofițeri, mușcat de procurori, pus la plată de judecători. Ca un făcut, toți președinții noștri au fost imprudenți cu acest instrument veninos. N-au știut ce mănuși să poarte, ce băț să folosească, ce antidot să-și injecteze.
Nu trebuie să mire pe nimeni că unul ca Werner Klaus Iohannis, care s-a grăbit să mîngîie sistemul pe clopoței și pe limba bifurcată, are acum botul încolăcit în dosarul casei din Sibiu. Degeaba-și spune „am fost un boa”. El vorbește acum cu vocea pițigăiată sub strînsoarea aparatului de intimidare.
Spectrul falsului în acte și al returnării celor 600.000 de euro fac din Iohannis o marionetă. O mică schimbare de socoteli, fiindcă planul lui era să fie plantă.
E derutat și înfricoșat, paralizat și neștiutor. Sistemul seceră în jurul lui, iar lui nu i-a mai rămas decît lașitatea. Iohannis acționează ca să le facă pe plac constrictorilor și spune ceea ce crede că le-ar plăcea acestora să audă.
Vorbește contra corupției, cere demisii de onoare, umblă cu morala în gură cît e ziua de lungă, cere schimbarea clasei politice fără s-o dorească și poartă pe chip un zîmbet forțat, care se întinde de la casa pierdută pînă la ușa primului procuror.
În cuvintele și faptele lui, președintele Iohannis cară, zi de zi, destinul României. Vocea și gesturile sînt ale lui, spaima și textele par să vină din altă parte. Dar asta e deja o problemă de securitate.
Doar felicitari pentru articol. Permiteti o observatie. Poate nu o fi atat de bun Marian Munteanu dar ce ati avut si aveti dumneavoastra in Bucuresti prin comparatie – Halicu, Lis, Basescu, Videanu, Oprescu, Fii Rea, Piedone, Vanghelie – consateanul Elenei Udrea, – prin comparatie, prin sertare cum spunea maestrul Andries, parca Marian Munteanu este / era o șansă ???
Superb articolul ! As vrea sa ma iau in colti cu dvs d-le Buscu dar sunteti arogant de bun, Succes in continuare.
Excelent articolul!!! Sper sa nu apuce 2019!!!
Marian Munteanu rămâne o speranța adevarata nu doar pentru Bucureșteni ci pentru întreaga țara. un om de acțiune , de curaj, de mobilizare, un intelectual care știe care sunt căile pentru curățenia morala a poporului nostru. Cine își amintește ce a fost „piața universității ” sub coordonarea sa când toată nomenclatura politica de azi tremura alături de iliescu nu poate uita valoarea acestui om.
Domnule Buscu, multumesc ! Mi-ati dat , inca, a n-a oara, speranta ca nu toate ziarele romanesti sunt la fel – prin mesajul partinitor, scris fara respect fata de cititor. Inteligenta, logica, adevar – sunt coordonatele articolelor dvs. Acesta este excelent.
serviciile secrete sunt un rau necesar in toate tarile si nu sunt prea iubite . problema este ce fac ele cu informatiile . idiotu`de Base s-a laudat public ca el este cel mai informat .. sa zica merci ca traieste in Romania nu in America si ca romanii cauta mancare la magazine , nu pusti cu luneta