Mămico!

Aidoma îngerului care, din cochetărie, nu se poate abține de-a se oglindi în balta de catran a infernului, Monica Macovei, obsedată de decolteul adînc al Elenei Udrea, s-a dat și ea în stambă, forțînd limitele naturii și pozînd într-un pictorial sexy acu’ vreo doi ani, ba îmbrățișînd lascivă tocul unei uși, ba picior peste picior, ba încovrigată ca șarpele la bara unei săli de judecată.

Lucrurile nu s-au oprit aici, fandacsia imitației reizbucnind în campania electorală, căci nici n-a apucat Elena Udrea să se declare bună pentru Cotroceni, că a doua zi a devenit și Monica Macovei o bunăciune prezidențiabilă. Cînd să se cațere blonda pe muntele de fier vechi al fostei uzine “Republica”, hop și brunețica la escaladat cadavrul unui combinat siderurgic.

Indignată de plagiatul lui Victor Ponta, doamna Macovei se tratează exersîndu-și furtul calificat în aer liber, ciugulind cu fervoare chiar și sloganul unui site pentru proaspetele mămici.

Bazîndu-se pe un sărăcuț joc de cuvinte, Monica a ajuns mămica, predispusă a-i alăpta cu vodcă ieftină pe intelectualii șovăielnici care și-au tocit zadarnic gingiile în suzeta marca Ballantine’s a lui Traian Băsescu.

Autoprezentîndu-se “președinte bio”, verde precum spanacul, avînd drept far călăuzitor opaițul legii morale, la lumina căruia și-ar produce singură oxigenul prin fotosinteză, Mămica Macovei a uitat că și-a avortat trecutul, aruncînd pe șestache la canal, pe 22 decembrie ’89, foetusul procurorului comunist de odinioară. Chestie care îmi amintește de un banc de pe vremea cînd, pe meleagurile noastre, ginecologia devenise o secție a Procuraturii.

Pe înserat, într-un cartier liniștit, chepengul unei guri de canalizare e dat într-o parte și un soi de creatură semiacvatică, buburoasă și plină de păr sare pe asfalt, se scutură de zoaie și dejecții și, șontîc-șontîc, se tîrăște spre scara unui bloc din apropiere. Examinînd cu atenție lista locatarilor, urcă un etaj, sună la ușa unui apartament și, în clipa cînd apare o cucoană în capot, o întreabă emoţionat: “Sînteți amabilă, nu cumva dumneavoastră, în urma unui avort, ați aruncat un foetus în closet acum douăzeci și patru de ani?”.

La răspunsul afirmativ al femeii șocate, pocitania, cu ochii bulbucați de fericire, se agață de gîtul ei, exclamînd: “Ce bine îmi pare că te regăsesc, mămico!”.