Datele arată clar că nu sînt mulți politicieni care știu să scrie corect, ca în bancul cu milițieni, numele străzii Edgar Quinet. Sînt deputați care nu știu formula apei și senatori care nu sînt siguri pe forma Pămîntului. Sînt primari pentru care rădăcina pătrată se obține cu lopata. Dacă întrebi într-un consiliu județean cine a luat Troia, se găsesc destui să se dezvinovățească și să-ți spună că n-au luat-o ei. Iar dacă dai în Guvern o dictare cu „vedea-te-aș“ și „mămucă, iacătă-mă-s“, nu trece nimeni.
Ne conduc, după cum se vede tot mai des, foștii elevi de la coada clasei. Cei care la liceu se luptau să scape de corigență, care treceau anul furișîndu-se printre materii cu dibăcia unor viitori parlamentari. Unii s-au tîrît prin facultate. În cazul altora s-a tîrît facultatea pînă la picioarele lor și le-a înmînat diploma. Alții n-au făcut mai mult decît să dea un telefon, căci fabricile de licențe, de masterate și de doctorate, botezate „universități private“, au lucrat non-stop, cot la cot cu Colegiul de Apărare, Academia de Poliție, Academia SRI și defuncta Academie de Științe ale Securității Naționale.
Sînt, firește, pe ici, pe colo, și politicieni cu școala făcută decent și cu merite dovedite în afara politicii, dar ei se pierd în corul de loaze urlătoare care zgîlțîie copacul din care, pînă la urmă, vor cădea și ultimii oameni cinstiți.
Deteriorarea clasei politice nu mai poate fi oprită cu mijloacele luminoase ale democrației, iar la cele întunecate nu se poate apela fățiș. Așa că rămîn doar mijloacele morale. Ele sînt, însă, azi, o marfă tot mai rară.
A venit, așadar, rîndul Academiei Române să iasă în față și să-și pună obrazul. E un obraz gros, e adevărat, schimonosit în multe rînduri de acuzații de impostură și plagiat. Cu toate astea, Academia Română are încă o provizie bună de reputație, un capital moral și academic încă valid, pe care ar fi momentul să-l folosească.
Cum? Păi, cerînd în spațiul public blocarea accesului persoanelor lipsite de pregătire la funcțiile din Guvern și Parlament.
Nu-i poți sili pe candidați să dea examene, fiindcă ar însemna să le calci drepturile și libertățile electorale ce tarează, de două secole, democrația. Dar îi poți obliga să-și arate adevărata biografie, ca să le poată lumea constata nivelul.
Academicienii ninși de ani și de înțelepciune ar trebui să convoace o sesiune extraordinară a Academiei Române și să emită o proclamație-îndemn. Să ceară publicarea rezultatelor școlare amănunțite, din liceu și facultate, ale candidaților la Parlament, la Guvern și la Președinție. Notele la română, la matematică, chiar la istorie și engleză, din clasa a noua pînă la bacalaureat. Apoi notele de la bacalaureat, notele de la admiterea la facultate, de la fiecare examen, de la licență și de la masterat, dacă e cazul. Să-și cunoască poporul viitorii aleși. Să se distreze și să se îngrozească.
Sigur, pentru asta, academicienii înșiși trebuie să închidă ochii la propriile lor pete negre din CV. Dar impostura din Academie e la un nivel cu mult mai restrîns. Comparată cu ce e în politică, ea devine chiar virtute.
Prin urmare, acest apel al Academiei Române ar avea ca scop scoaterea în spațiul public, prin ultima voce calificată și de la ultimul balcon etic, a lipsei de educație și de valoare de la vîrful României. Bătrînii savanți i-ar da problemei o greutate nouă, un sunet nou, o gravitate nouă. Le va veni mai peste mînă crailor de partid cu școala făcută la mișto să se îndese acolo unde nu au ce căuta.
E destul ca Academia Română să pună tema în spațiul public, ca s-o poată prelua presa și, apoi, societatea. Politicienii vor fi obligați să spună ceva, să se fofileze, să fie împotrivă, să se ascundă. Dar presa, rețelele sociale, sindicatele, ONG-urile, alegătorii pot să ceară, să acuze, să caute. Să înceapă vînătoarea de cataloage, să caute în arhive și să dea la iveală, peste tot pe unde pot, adevărul simplu și necruțător despre elita politică. Partidele, liderii lor, baronii și comunicatorii politici care își muncesc fălcile seară de seară pe platourile TV vor fi nevoiți să răspundă sau să fugă de răspuns. Ar fi examenul de incapacitate al clasei politice, ținut în fața alegătorilor.
Dar, mai întîi, vorba milițianului, trebuie mutat mortul pe strada Academiei.
Doriti un tiran insotit de consiliul inteleptilor! Acum mi-e clar de ce intelectualii nu pot sa faca politica in democratie. Afisati o superioritate scarboasa ca si Lipuliceanu…
Democratia nu se repara cu dictatura.
Io’ zic sa lasam sa mai treaca ceva ani, sa dispara cei cu scoala facuta in comunism; ar fi defavorizati!
Ar fi ca și cum ai pune un bou să privească la televizor și să ai pretenția să învețe să danseze.
Cu ceva timp în urmă, pe orice rețea de socializare, dacă făceai observație unui agramat că e agramat, agramatul se simțea jignit, (rău de tot), și începea să jignească.
Acum îți râde în nas, a devenit imun.
Pericol mare ! Pe de-o parte poporul – in general repetent – va fraterniza cu liderii politici in ale caror carnete de note se va regasi.
Pe de alta parte politicienii se vor simti in legitima aparare sa solicite si ei darea in vileag a NOTELOR JURNALISTILOR. Eu stiu una care mai degraba si-ar face public salariul decat să se afle ce fel de relatie are cu studiile superioare.
adica in general, suntem cam prosti, ce noutate !
sa vedeti si la altii performante, doar ca pe ici pe colo, se mai aduna elite…
…un mare adevar! Poate inteleg ceva si „clientii” , pardon, studentii de la universitatile particulare.
Poate fi o idee, si inca una foarte buna! Felicitari pentru articol!
Vad cel puțin 2 probleme la ideea dumneavoastră:
1. Oamenii aia sunt votați pentru că ei sunt exponențiali pentru majoritatea alegătorilor care votează. Oamenii devin egoiști, dornici de îmbogățire rapidă și în general trăim într-o perioadă în care se neaga adevăruri evidente. Se va lua în derâdere însăși ideea de Academie Romana in cazul in care ridică problema.
2. Nu prea poți compara mere cu pere. Exista licee bune și licee slabe. Exista facultăți bune și exista facultăți pe care le termini după ce îndeplinești formalitatea de a te înscrie. Ca sa dau un exemplu concret: o nota de 8 la un liceu de top e mai puțin decât un 10 la un liceu slab?
Singurul criteriu aplicabil ar fi bacalaureatul pentru că e la nivel național.
Poporul asta are o problema, asta este realitatea. E foarte simplu. Banal, platitudine.
Daca utopia d-lui Buscu ar fi fost functionala, Mos Ion Roata nu ar fi avut ce sa caute in Sfatul Tarii, omul nefiind posesor al unei diplome universtare, emisa de unitate de invatamant acreditata. Sancta simplicitas!