Nicușor sugrumă democrația

E drept, în ultimii ani, poporul român s-a abținut cu greu să vomite cînd s-a gîndit la politicieni, dar pe 1 decembrie 2024 s-a prezentat la urne în număr record: 7 455 072. Erau alegeri parlamentare, și peste jumătate din adulții României s-au smuls din treburile zilei ca să dăruiască unor boi încălțați nemeritatul loc în Parlament. Cu toată sila, a fost un efort pe cît de uriaș, pe atît de nobil.

Nimeni nu l-a votat atunci pe Eugen Tomac. Nimeni pe Adrian Veștea. Nimeni pe Siegfried Mureșan și, la fel, nimeni pe Luca Niculescu. Aceste nume au lipsit de pe listele de candidați. N-au făcut parte din rezultatele așteptate. N-au reprezentat nicio secundă, dorința unui alegător de a le vedea cîștigînd.

În democrație, guvernul se naște din parlament. Parlamentul se naște din alegeri, iar asta înseamnă că guvernul se naște din alegeri. Nicușor, însă, are alte socoteli. Guvernul se naște din închipuirile lui. Premierii desemnați de el vin dintr-o lume imaginară, ruptă de realitate, ruptă de democrație, ruptă de partide. Par oameni culeși dintr-un muzeu al erorilor, prin care se plimbă distrat, ieșind de pe covorul roșu și adus la loc de doamna de la protocol, un președinte ce lasă pe podea umbra lui Lucian Pahonțu.

Ultimii patru premieri desemnați au fost din afara alegerilor parlamentare. Doi dintre ei – Tomac și Luca Niculescu – au fost chiar din afara partidelor parlamentare, iar unul – Veștea – din afara voinței propriului partid. Întrebarea e: de ce s-au mai făcut alegeri parlamentare? De ce am dat 120 milioane de euro pe scrutinul din 1 decembrie? Nicușor ne-a demonstrat că Tomac, Veștea, Mureșan și Niculescu puteau fi desemnați direct din burtă, fără să spargem 500 000 de pensii minime ca să simulăm democrația. Dacă facem socoteala, fiecare din cei patru desemnați a însemnat 30 de milioane de euro aruncați pe fereastră.

Nici cu Bolojan, primul premier desemnat, nu scoatem democrația la vopsea, fiindcă nu PNL a cîștigat alegerile, dar măcar coborîm cheltuiala pe rateu la 20 de milioane.

Nicușor face după cum îl taie capul. Iar acest sindrom de gîndire anapoda poate nimici democrația. Poate face praf economia și societatea. Ideea că Nicușor a ales pentru job-ul de salvatori ai economiei niște habarniști, care ar fi căzut la orice interviu de angajare, îți dă fiori. Te gîndești că așa vede el lumea, așa înțelege el situația, atît pricepe el din gravitatea faptelor, atît îi pasă lui. Ce poate urma după patru episoade psihotice? Un guvern depășit și instabil, loial datoriei externe? O nouă desemnare primejdioasă și încă una? Alegeri anticipate? FMI?

Activistul civic, fost olimpic internațional la matematică, s-a transformat într-un instrument de regres național. A devenit o unealtă de produs gafe în beneficiul crizei politice, economice și sociale. Cînd vorbește, auzi viitorul strigînd după ajutor. Cînd tace, are ticăitul unei mașinării de risipit timpul, de amînat, de mărit spațiul dintre două încurcături. Nicușor ține pe loc totul, complică totul, împotmolește totul. Lista termenelor expirate e lungă și obositoare: raportul despre fraudarea alegerilor, explicațiile legate de dronele ucrainene, SRI-ul lăsat fără șef civil, referendumul din magistratură, creșterea salariilor profesorilor, vizita la Casa Albă, linia WhatsApp cu cetățenii etc.

Președintele României nu înțelege nimic din funcția prezidențială, iar asta îl ajută, după cum se vede, să nu înțeleagă nimic din democrație. Încrîncenata desemnare a premierilor din afara jocului electoral arată că psihoza a intrat în faza irecuperabilă. Pacientului a început să-i placă boala. Așa cum lui Băsescu i-a plăcut să aresteze, iar lui Iohannis să călătorească, lui Nicușor îi place să sugrume. La început speranța și viitorul imediat. Apoi, ne uităm la el de patru luni și îl vedem cu mîinile încleștate pe gîtul democrației.