Pentru țară și popor, votați-l pe Nicușor!

Prezidențial vorbind, Nicușor Dan e fiul lui Călin Georgescu. Fără profetul din Izvorani și ravagiile făcute de el în electorat, candidatul Nicușor nu avea din ce să se nască. Ar fi zăcut în banalitatea țevilor de termoficare, primar al unei capitale în paragină, din mandatul președintelui Ciolacu.

Călin Georgescu i-a dat viață, iar acum, înaintea turului II, evenimentele arată că, de fapt, Nicușor se trage din doi bărbați, adică și din George Simion. Doar poporul român, care se trage din Traian și Decebal, i-ar putea sta alături. Și iată primul risc pe care poporul e forțat să-l ia.

Căci Nicușor se află la o distanță dureros de mare de președintele competent și liber, creativ și empatic, experimentat și educat politic, uman, deschis și comunicativ de care România are nevoie azi ca de aer. Nicușor nu are valoare politică, are doar valoare de întrebuințare. Îl poate elimina pe Simion. Cu șanse moderate, e drept, cu emoții și cu sprijinul fățiș al statului mafiotizat și al unor grupări parapolitice. Dar tocmai această narațiune a ultimei speranțe reprezintă calculul, premeditarea și schema Nicușor.

Cînd îl votezi pe Nicușor trebuie să uiți că are în spate opera unor oameni de teapa turnătorului Băsescu, afaceristului pro-rus Matei Păun și doctorului neurolog Hans Asperger. Trebuie să uiți că sindromul olimpicului e o boală a copilăriei și atît, că nu proiectează competențe sociale pentru omul matur și nu ajută la înțelegerea realității. Cînd îl votezi pe Nicușor Dan trebuie să uiți că îi mai dai un mandat sau două lui Klaus Iohannis, că dăruiești cinci sau zece ani de tăcere unui om introvertit și fixist. Trebuie să uiți că Serviciile și parchetele vor umple golul de viziune prezidențială cu dosare politice. Nu în ultimul rînd, trebuie să uiți că vei vedea roind în jurul Cotroceniului nu doar clanurile useriste, ci și vechea menajerie de lingăi sinecuriști ai regimului Băsescu, ajunsă acum în baston, dar cu nerușinarea întinerită.

Trebuie să uiți toate astea sau să treci peste ele, ca să nu dai peste George Simion. Simion e numele abisului în care poate cădea România. E gripa contractată de o mare parte a populației, pentru care vaccinul cu răbdare nu mai funcționează. E copilul din flori al sărăciei, care nu-și mai amintește cine a sedus-o: populismul, lipsa de educație, Zelea Codreanu, complicitatea popilor, antioccidentalismul, prosteasca ură contra Ucrainei, voievozii răstălmăciți, violența, coaliția rezerviștilor și a generalilor activi, incompetența clasei politice.

Ca să ajungă unde e azi, Simion a muncit din greu și a trăit periculos. Și-a clădit o biografie de unionist interzis pe teritoriul Moldovei, a pozat în luptător pentru cauza națională colaborînd cu agenți FSB. A fost, pe rînd, anti- și pro-UE, anti- și pro-NATO, împotriva și în favoarea „structurilor“ care l-au extras din Chișinău, la cererea lui Ponta, pro- și antilegionar, patronul unui partid cu declarații antisemite și iată-l, azi, fratele Israelului. Împotmolit în contraziceri, mitoman imobiliar, cinic și prefăcut, punînd la cale lichidarea lui Călin Georgescu în caz de victorie, șarlatan profesionist. Vineri, de pildă, era trumpist și lingușea Departamentul de Stat pentru suspendarea programului Visa Waiver.

George Simion vrea să fie strigătul revoltei și al schimbării, dar e, mai degrabă, o înjurătură adresată istoriei. Dacă duminică adună mai multe voturi ca Nicușor, vor fi consecințe economice grave pentru România, previzibile, demonstrabile, anunțate, așteptate. Victoria lui Simion aduce și riscuri politice, interne și internaționale, riscuri de securitate. În sondaje, între el și Nicușor e o diferență mai mică decît saltul euro în ziua de luni, 19 mai, după alegeri.

Și eu sufăr de paralizie în fața acestui vot. Mă agăț de zilele în care Nicușor era un om cu aparență normală, prezent la chefurile Academiei Cațavencu, de vremurile cînd jucam fotbal cu echipa de la Matematică, iar Nicușor alerga de mama focului, de vremurile cînd ne întindeam la bere, transpirați și leșinați de efort, comentînd paradele portarului octogenar Mihai Șora, care apăra poarta Universității București, și rîzînd cu lacrimi. Mă agăț de acele zile uitate, cînd Nicușor nu avea încă această descurajantă încremenire de robot, iar în locul buzelor împietrite exista un zîmbet uman.

De aceea, vă spun: adunați-vă curajul și înfrînați-vă sila! Îmbătați-vă, urlați, înjurați, vomitați dacă e nevoie, dar votați-l pe Nicușor!