Sabotajul și tangajul

„Nu mai cumpăr produse care își fac publicitate la Antena 3 și Antena 1!”, zice Traian Băsescu, vesel ca un islamist care trage în mulțime. Apoi înșiră cadavrele: firma cutare, produsul cutare, marca cutare.

Asta e pedeapsa aplicată celor care „bagă bani în buzunarul turnătorului Voiculescu”, explică fostul președinte, iar un grup de săraci cu duhul face tumbe de fericire. Alții se organizează pe net: reclamele care apar pe Antene sînt modificate și încrucișate cu sloganuri anti-Voiculescu. E un fel de umor fără haz combinat cu fraze din Monica Macovei. Ți se face milă. Imaginați-vă un șoricar în călduri care călărește piciorul musafirilor.

Dar ideea de boicot prinde. Proștii au un talent nesecat de a face prozeliți. Blogări, jurnaliști și multă lume nevinovată de pe net jubilează. Ideea că niște firme vor crăpa, că un comerț care n-are nimic de-a face cu Voiculescu va suferi pierderi e bestială. Varanul, care întruchipează răul absolut, e astfel pedepsit, chiar dacă pedeapsa, dusă la extrem, înseamnă moartea unor companii.

Răul absolut are însă unghiuri și fețe. Acuzatul și acuzatorul sînt interșanjabili. Crima și pedeapsa țin de plasament.

Spre exemplu, Voiculescu e un infractor dovedit și condamnat, în timp ce Băsescu e doar dovedit.

Apoi, Antena 3 e o instalație de linșaj și propagandă, aflată în serviciul unui om care a furat bani de la stat, dar, judecată după parametrii pieței, Antena 3 e o televiziune de succes. E un produs media care și-a format un public, îl ține în captivitate și îl monetizează. Lăsînd la o parte vedetele, Antena 3 are o redacție în care lucrează jurnaliști decenți, o redacție care produce conținut de calitate atunci cînd e lăsată să facă asta. Antena 3 e o companie românească mare, un angajator important și un plătitor de taxe mai punctual ca alții. Așa spune ANAF.

Mai departe: Voiculescu e un turnător dovedit, cu hîrtii oficiale, cu subiect, cu predicat, cu ștampilă, cu antet, cu semnătura autorităților de ieri și de azi. Lui Băsescu îi lipsește semnătura autorităților de azi, dar toate celelalte elemente de siguranță ale colaborării cu Securitatea sînt acolo.

Între el și Voiculescu, rocada se poate face permanent. Să vorbim despre cele opt vapoare cu tablă furate de la statul socialist sau despre flota sustrasă statului capitalist?

Sărind peste această simetrie de caracter, lăsînd baltă nuanțele și trecutul, ne aflăm în fața unui caz de instigare publică la boicot economic. Un fost președinte al României, care le-a cerut semenilor săi să nu meargă la vot și să nu se uite la un anume canal TV, le cere acum să nu mai cumpere produsele unor companii. Prin consecințele posibile, el cere, în esență, șomaj, faliment, suferință.

Nu te aștepți de la un om care s-a îmbogățit lucrînd toată viața la stat să priceapă ce fragilă e o companie privată, ce echilibru delicat e între imagine și produs sau cu ce efort se menține un loc de muncă. Dar de la un fost șef de stat te aștepți să înțeleagă că e periculos și ilegal să instige la subminarea comerțului cu produse de larg consum și la sabotarea pieței de publicitate.

Sigur, pe vremea cînd era șeful guvernelor Boc, subalternii lui aveau obiceiul să sperie, la ordin, clienții de publicitate ai presei satirice, dar mă gîndeam că, nemaifiind președinte, Traian Băsescu ar fi putut redeveni om.