Scutul de la degețelu’

Copilașul miliardar din cîrca lui Elon Musk a adormit îmbrățișînd șapca MAGA. Daddy îi dă înainte cu reducerile. Așezat la birou, Trump îl aprobă. Camerele caută detalii, aparatele foto mitraliază secvența, jurnaliștii republicani se întrec în slugărnicie. Tăierile au ajuns la NATO. Baza americană de la Kogălniceanu e o risipă, zice Musk.

– Scutul de la Deveselu? întreabă un reporter.

Musk arată degetul mijlociu. Rîsete.

– Și ăla.

Nu e doar o operațiune DOGE, nu e vorba doar de restrîngerea bugetului. România și-a anulat alegerile, a aflat întreaga planetă de la J.D. Vance, iar pedeapsa n-are cum să întîrzie. Noul apostolat suveranist de la Washington are nevoie de exemple, iar regimul Trump știe să fie necruțător cu partenerii loiali.

Regimul Trump are, de fapt, dreptate. America nu mai poate susține în mod disproporționat cheltuielile de securitate ale Europei. A făcut asta vreme de optzeci de ani, pe durata Războiului Rece și a democratizării fostelor state socialiste din estul Europei. A făcut-o într-un război mondial și jumătate, salvînd în două rînduri Europa de la distrugere și reclădind-o, după 1945, pe banii cetățeanului american. În tot acest răstimp, Europa s-a îngrijit să prospere, scutită de povara securității, de cheltuielile cu armata și cu planurile de apărare. UE s-a extins, a integrat piețele și mîna de lucru din Est, și-a injectat gaz rusesc în venă și a plutit, două decenii, „într-o stare de conștiență modificată, caracterizată prin reducerea sensibilității la stimuli și chiar o pierdere temporară a contactului cu mediul ambiant“, dacă e să luăm din dicționar definiția cuvîntului transă. Europa s-a drogat cu propria suficiență, a ajuns dependentă de confort, s-a abandonat birocrației și insignifianței politice, uitînd să cultive lideri și viziuni. Destul de repede, mediocritatea a acaparat Bruxelles-ul, s-a răspîndit la nivel politic în marile capitale și a explodat în anumite țări din estul Europei, unde se raportează azi recolte record de prostie. Două generații de nătărăi politici au tras în jos un continent care și-a pierdut supremația economică și instinctul de conservare.

Cu toate astea, regimul Trump nu-și putea alege un moment mai prost. Una e să-ți dojenești partenerul în cadru privat din motive întemeiate, și alta e să-l expui și să-l faci de rîs în fața inamicului comun. Ceea ce crede noul executiv american că e politică externă e un business plan agresiv. Proiectul de resetare a alianței nord-atlantice pe baza banilor restanți sună ca o somație a clanului Cămătarilor. Iar planul abuziv de pace, care include doar Rusia și SUA, fără Ucraina și Europa, aduce cu forțarea victimei minore să ia de bărbat violatorul și să plătească polițistul, în timp ce părinții sînt ținuți la ușa secției.

Poate că Trump și-a propus să zgîlțîie Europa ca s-o dezmeticească, dar mai are puțin și-i frînge vertebrele cervicale. Chiar dacă acest tur de forță rămîne retoric, aiuritoarele declarații în favoarea lui Putin taie adînc în moralul european. Într-un minut, la o conferință de presă, Trump i-a cedat Rusiei teritoriile invadate și l-a asigurat că Ucraina nu intră în NATO. Colac peste pupăză, a invitat criminalul de război, catalogat ca atare de fostul guvern al SUA, să viziteze națiunea americană.

Între declarații și realitate există, de obicei, o distanță ajustabilă, care dă speranțe negocierilor și răzgîndirii. Totuși, dacă intențiile lui Trump s-ar reduce la jumătate, efectele s-ar măsura tot pe scala catastrofei. Măreția Americii, așa cum e prezentată în discursurile lui J.D. Vance și ale lui Pete Hegseth, e o agresiune politică, economică și morală la adresa Europei, executată sub amenințarea dezangajării militare. Poate că această ofensivă e un gest dureros de iubire, necesar și izbăvitor, posibil doar între democrații, dar e bine de luat în calcul și varianta nu.

SUA își riscă reputația de protector al democrațiilor și al libertății, de far călăuzitor al Occidentului antitotalitar. Trump pare decis să surpe întreaga rețea mondială de încredere în puterea și judecata Americii, să demoleze construcția diplomatică și instituțională internațională clădită în ultimii 70 de ani de diplomația și armatele Washington-ului. Cele cîteva speech-uri scăpate de sub control strică echilibrele planetei. Iar noi, ca de obicei, conducem în clasamentul perdanților.

Din toată Europa, România e țara cea mai vulnerabilă la retragerea aureliană. Cu economia sugrumată de incompetența ultimelor guvernări, cu datorii în accelerare cosmică, instabilă emoțional și politic, asaltată de suveranism și delir mesianic, inexistentă în politica internațională, cu armata sabotată sistematic de conducerea de partid și de stat, fără o strategie națională de apărare și cu o geografie expusă pe direcția de înaintare a Rusiei, România ar putea fi a doua victimă a păcii din Ucraina, după Ucraina. Dacă armata SUA își mută limes-urile spre vest, dacă avanposturile de la Kogălniceanu și Deveselu își iau zborul din motive de buget, România rămîne cea mai proastă destinație pentru investitori și cea mai bună pentru noua invazie rusească, ediția 2029-2035. Degetul mijlociu al lui Elon Musk îi va decide soarta.

5.691 de vizualizări