Traficanții

Ca să nu rămînă și anul ăsta repetent, șturlubaticul Erdogan fu dus de mamițica la grădina zoologică din Beijing, să se fotografieze cu cele mai periculoase animale politice ale lumii. În loc să-l muște de cur, carnasierii l-au lins în freză pentru „reinstaurarea democrației în Turcia”, cum elegant s-a exprimat un secretar de stat american.

Dacă, pe lîngă decapitarea presei, a învățămîntului și a armatei, Sultanul și-ar fi decapitat, la propriu, și supușii, probabil că Vladimir Putin l-ar fi propus pe proaspătul său amic la Premiul Nobel pentru pace.

Înainte de autodevorarea comunismului, politicienii occidentali se simțeau datori să ia o atitudine contondentă ori de cîte ori se strîngea șurubul și adia un parfum de cătușe dinspre lagărul socialist.

Pînă și pentru arestul la domiciliu – care era o floare rară pe aceste meleaguri, cultivată cu parcimonie de preacuvioștii grădinari ai mănăstirii Secu – se făcea tam-tam și se scoteau săbiile din teacă.

Gugulit în ’68 pentru antirusismul său de conjunctură, plimbat cu caleașca Reginei în Englitera și invitat la tăiere de moț la Casa Albă, fostul cizmar din Scornicești, uns general de armată chiar la Academia “Frunze” din Moscova, și-a dat pînă la urmă în petic și a devenit brusc nefrecventabil în clipa în care a început să-l plagieze pe Kim Ir Sen.

Arestarea la domiciliu a profesoarei Doina Cornea a provocat la Palatul Élysée o mai mare zarvă decît punerea în lanțuri la Istanbul a doctorilor docenți, biciuirea oamenilor de televiziune și umplerea de bulion a generalilor armatei moarte.

Subsemnatul, băgat la conservă din pricina unui interviu din ziarul Libération, a fost și el apărat de cavaleria teutonă, însuși Otto Graf Lambsdorff, președintele Partidului Liberal, aruncîndu-i lui nea Nicu mănușa-n obraz pentru suava schingiuire a poetului. Scrisoarea vitriolantă a nobilului german, ce-l lua sub protecția sa pe fiul lăcătușului mecanic din Slobozia, putea constitui și un frumos exemplu pentru descendenții familiei Hohenzollern, care au stat pitulați în păpurișul helvet și au tăcut mîlc în acei ani răpciugoși.

Ca să nu mai lungesc pelteaua, n-a fost nevoie ca Tovarășul să se joace de-a Erdogan, adică să desființeze Televiziunea parțial coloră, să închidă Scînteia, România liberă și Lupta de clasă, să-și cotonogească academicienii care-l aleseseră președinte de onoare și să le rupă tresele generalilor pentru ca Occidentul să dea în clocot.

Din pricina unei băbuțe curajoase și a unui poet țicnit s-a urnit atunci marea mașinărie pusă în funcțiune de conștiința lumii.

Prin comparație, politicienii de azi sînt niște simpli traficanți de combustibil.