Au trecut treizeci și șapte de ani de cînd, într-o frumoasă zi de iunie, tovarășul Ceaușescu s-a plimbat tête-à-tête cu mama Prințului Charles prin Trafalgar Square și douăzeci și cinci de cînd s-a întîlnit pentru ultima oară cu șoimii patriei la Cotroceni.
Pe lîngă unii timpul trece rușinat, cu ochii în pămînt, de parcă nici n-ar exista.
Dovadă că Regina Elisabeta se simte mai bine ca nea Nicu.
În schimb, șoimii au zburătăcit prin suburbiile Londrei în căutare de lucru.
Chestie peste care Iohannis a trecut cu nonșalanță în discursul prezidențial, mai scurt decît o alocație de copil, dîndu-ne de înțeles că volumul trei va cuprinde haiku-uri săsești.
Ca să ținem în viață și mitul poetului de curte, m-am străduit să comit un nimerick omagial:
“E-adevărat, Milord”, îi zise Klaus
prințului Charles, chiar graseind puțin,
„c-ați cumpărat cîndva cu bani peșin,
pe mai nimic,
vreo zece deutsche Haus?”
„E-adevărat, suavul meu amic,
numai că, sincer, mă apucă mila,
că-n timp ce eu am meditat un pic
dacă să prăduiesc banii mămicii,
tu te-ai pierdut, sfios, în artificii
și-ai meditat din greu, încă de mic,
toți repetenții ca să-ți cumperi vila.
Nu am dreptate, scumpa mea Camilla?!”
Se poate transforma usor in serial.