Duminică seară, în Mokra Gora, un sătuc de munte de la granița dintre Serbia și Bosnia, s-a încheiat Küstendorf, ediția numărul 16, festivalul de film găzduit de resort-ul cultural-turistic cu căsuțe din lemn Mecavnik-Drvengrad al regizorului Emir Kusturica. Pe durata a trei zile de proiecții, vreo cîteva sute de invitați locali sau internaționali (specialiști în cinematografie, jurnaliști, public divers) au avut ocazia să vizioneze, pe lîngă filmele unor regizori consacrați, scurtmetrajele unor tineri cineaști europeni sau asiatici înscrise în competiția pentru cîștigarea marelui premiu Oul de Aur. Toate cele 14 filmulețe de 13-26 de minute, interesante și foarte interesante, au complicat misiunea juriului de a alege remarcații ediției. Cea mai importantă distincție, Golden Egg, s-a decernat peliculei jumătate live action movie – jumătate animație Letter to a Pig (Israel-Franța, regia Tal Kantor, mărturia teribilă a unui supraviețuitor al Holocaustului dusă într-un oniric tulburător de profund). Snow in September (Mongolia-Franța, regia Dulmaa Purev-Ochir, pendularea emoțională a unui adolescent între romantic și sexual) a primit Silver Egg, iar Bronze Egg a plecat la Budapesta, cu echipa care a produs Affricate (Ungaria, regia Anna Gyimesi, aventura la malul mării a unei femei de vîrsta a doua spre a treia, mamă a două fiice cu dizabilități). Favoritul spectatorilor, Electric Boogie (Rusia, regia Valeria Kuznețova, introspecția relației de puternică afecțiune dintre un tată alcoolic și fiica sa de opt ani), a rămas doar cu aplauzele. La finalul ceremoniei de premiere, Emir Kusturica – părintele material și spiritual al festivalului, Profesorul, cum îi spune toată lumea în Serbia – a acceptat o discuție în care a detaliat de ce crede el că, în prezent, cinematografia românească este cea mai bună din zona balcanică.
Cum v-a venit ideea acestui spațiu artistic, resort-ul cultural Mecavnik-Drvengrad? După construirea decorurilor pentru filmul Life is a Miracle (2004) sau mult mai înainte?
Să clarificăm întîi un aspect: acest spațiu nu a fost construit pentru filmul Life is a Miracle, alte locuri de pe dealurile din împrejurimi au fost folosite la filmări. Revenind la întrebare, a fost decizia mea ca tot ce-am cîștigat din film și muzică să dau înapoi, construind acest loc, creînd acest festival. Asta este contribuția mea la continuitatea a ceea ce am crezut și am avut iluzia (și, cîteodată, realitatea) că fac tot timpul – convingerea că cinema-ul trebuie să reflecte cu sinceritate viața oamenilor și să conțină toate elementele posibile, inclusiv sociale, politice, istorice, ca să poată descrie corect timpurile pe care le trăim.
Küstendorf 16 s-a încheiat. Cum l-ați caracteriza?
A fost un an bun. Cred că această ediție este, aș putea spune, mult peste altele din anii anteriori.
Ce v-a rămas în memorie de la edițiile precedente?
Indiferent cît de deranjați am fi de schimbarea în substanță a naturii cinema-ului teatru, ar trebui să avem o atitudine pozitivă referitor la intensa preocupare a cineaștilor tineri de a găsi povești bune, să apreciem cît de existențiale, cît de serioase sînt temele tratate de ei, comparativ cu cinema-ul comercial.
Felul în care oamenii consumă entertainment-ul în prezent s-a schimbat: în loc să meargă cu partenerul la cinematograf, cum se întîmpla odată, stau în pat întregul week-end urmărind seriale…
Da, dar au acces la Internet și pot găsi oricînd un film bun. Multă lume poate face asta, dacă vrea. Oricînd.
Ați fost vreodată în România?
Da, cel mai recent acum cîteva luni, pentru un concert.
Ce părere aveți despre cinematografia românească?
Cinema-ul românesc este cel mai bun din zona balcanică. Pentru că aveți oameni pasionați care iau decizii foarte bune: ce filme să fie făcute, ce poveste merită spusă… Aveți profesioniști care aduc în lumina ecranului idei originale, regizori care nu s-au occidentalizat încă. Nu se poate să trăiești în România și să încerci să fii englez. Aș vrea să le transmit un mesaj cineaștilor români: continuați să faceți lucrurile așa cum le-ați făcut pînă acum, nu lăsați publicul român fără filmele voastre, fără camera voastră, fără ideea voastră, nu încercați să imitați pe nimeni, continuați să faceți ceea ce ați reușit deja.
Sînteți, probabil, unul dintre cei mai cunoscuți sîrbi – sau, dacă mai pot spune așa, iugoslavi – la nivel mondial. Cum v-a afectat viața această celebritate?
Nu m-am luat niciodată în serios. Am încercat întotdeauna să fac lucruri, nu să mă bucur de ce-am realizat. Tot timpul mi-l ocup lucrînd la cîte ceva.
1 comentariu