Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Import-export de făină trei nule

Zoom Import-export de făină trei nule

Într-un sătuc italian de munte, printre capre și gîște, bătrînul Don care conduce cu mînă forte mafia calabreză locală, din ascunzătoarea sa subterană, pune afacerile înaintea familiei și adversarii în troaca porcilor, la propriu. În Monterey, o trupă din forțele speciale antidrog schimbă taberele devenind peste noapte gașca de asasini plătiți în serviciul cartelului traficanților de cocaină care vor simți curînd pe pielea lor anii de antrenamente dure ale foștilor polițiști conduși de un extremist habotnic nemilos. O navă-cargo a firmei de familie deținute de un armator fără scrupule cu conexiuni în lumea interlopă din New Orleans este abandonată de echipaj în mijlocul Atlanticului, ca să fie arestată apoi în port la Dakar, minus containerele evadate în camioanele conduse sub escorta jihadiștilor spre Casablanca.

Chiar dacă par să nu aibă vreo legătură, oamenii și situațiile din zonele astea foarte îndepărtate ale lumii au ceva în comun: cinci tone de coca, pardon, de jalapeño la cutii de conservă, cum scrie pe avizele de însoțire a mărfii, pe care americanii s-au angajat să le livreze pe ruta Mexic-Italia, de la furnizorul sud-american la distribuitorul detailist european. Practic, transportatorul putea declara oficial orice în acte: ardei iuți, făină de calitate din care ies cozonaci de vis, orice ai avea în traistă trece granița, atîta vreme cît ai pregătit șpaga cuvenită. Dincolo de basculantele cu bani care ies din negoțul cu praful alb de stele, însă, adevărata miză, chiar și în lumea asta a fărădelegii, sînt respectul și onoarea pe care unii, din lăcomie, le trădează, expunîndu-se răzbunării celorlalți.

Toate astea se întîmplă în ZeroZeroZero, un Gomorra americanizat cu ritm ceva mai lent, care sare din cînd în cînd înapoi în timp, reluînd fazele din perspectiva părților implicate. Aceeași violență, aceeași încrîncenare, aceeași sete de răzbunare ca și în seria italiană: zero compasiune, zero toleranță, zero umanitate.

ZeroZeroZero, 2020-, povestea internațională a unui transport de droguri, creat de Stefano Sollima, Leonardo Fasoli și Mauricio Katz după romanul omonim al lui Roberto Saviano, difuzat de Sky, Canal+ și Amazon Prime Video, disponibil pe HBO GO.

1 comentariu

  1. #1

    Jalapeno? “Domnu maestru”, te-ai uitat si la Narcos Mexico intre timp sau ce? Nu? Ca aia erau cu “Chillies” cu doi de L si un E.
    Hollywood le cam scalda, noi nu. Deci fara jalapenos, por favor.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Institutul pentru Combaterea Horelor

    7 iulie 2020

    Fenomenul horelor românești din primul război mondial a tulburat comandamentul german, care nu prea înțelegea tehnica de luptă a valahilor ce se învîrteau de mama focului înainte de apusul soarelui, […]

  • Limitele unui jucător de golf

    7 iulie 2020

    De pe pajiștea unde obișnuiește să joace golf, președintele Iohannis se pregătea să lanseze România. Din trusa de crose l-a ales mai întîi pe Ludovic Orban, deși putea să aleagă […]

  • Legea și Constituția nu poartă mască. Să le muim!

    7 iulie 2020

    Nu există, am cercetat, nici măcar o singură obligație legală ca onor Constituția să poarte mască atunci când intră într-un spațiu public închis. Nici celelalte legi, ordonanțe simple sau de […]

  • Crime cu miros de pandemie

    30 iunie 2020

    În vreme ce-n largul oceanului patru scafandri s-au repezit cu cuțitele asupra unei balene, să-i taie otgoanele plasei de pescuit ce-o ținea prizonieră, la noi patru polițai au ajutat un […]

  • Vacanța mare

    30 iunie 2020

    Pînă acum, virusul a întrecut știința și, după cum se vede, nu dă semne de oboseală. Fără vaccin și fără tratament, societatea dă din colț în colț, libertatea individuală scade, […]