Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

ION, o glumă proastă

Zoom ION, o glumă proastă

Pe 1 martie, în plină ședință de guvern, ministrul Burduja și-a prezentat singura realizare de când a preluat portofoliul de la Florin Roman: un așa-zis robot dotat cu inteligență artificială, care a fost numit, de urgență, consilier al prim-ministrului Ciucă. Premieră mondială, cucerire a inteligenței românești, realizare de excepție.

În fapt, s-a dovedit că tot ceea ce s-a prezentat la televizor nu era decât o încropire jenantă, de care elevii oricărui cerc de robotică din cel mai îndepărtat sat al României ar fi fost jenați, iar membrii oricărui lot de informatică pentru olimpiadele județene ar fi fost de-a dreptul scârbiți.

ION-ul prezentat generalului nu era decât o oglindă branșată la un computer pe care rulau răspunsuri înregistrate, care nu făcea decât să ducă mai departe tradiția inovațiilor industriale românești, cum ar fi portbagajul semi-automat de la Dacia 1310: îl ridici tu, dar coboară singur, în baza gravitației.

Unul dintre dezvoltatorii pseudo-robotului a recunoscut că prezentarea de la Guvern a fost un mega-fake. A greșit, căci recunoașterea asta l-a pus în mare încurcătură pe tânărul și eternul wannabe Tianu Burduja. Nu se putea ca proiectul lui personal, cel prin care a găsit o variantă de a suge banii pentru digitalizare din PNRR pentru campania proprie de imagine, să fie declarat și recunoscut drept un fake.

Așa că Burdujelul a trecut la nivelul următor și l-a dus pe ION, falsul robot înzestrat cu falsă inteligență artificială, prin licee. Unde n-a mai fost neapărat oglindă și unde ION n-a mai răspuns la întrebări. De data asta, ION a pus întrebări și și-a demonstrat capacitățile de a transcrie răspunsurile date de elevi.

Practic, Burduja patronează o chestie care există de aproximativ un sfert de veac. Căci în presă și nu numai se folosesc soft-uri capabile să transpună în scris o dictare sau o conversație încă de pe la jumătatea anilor ’90 ai secolului trecut. Elvețienii de la Ringier aduseseră tehnologia asta la Capital încă de prin 1994-1995.

Azi, consultând calendarul, constatăm că suntem în 2023. Iar ministrul Digitalizării umblă în turneu cu o tehnologie veche de minimum 28 de ani. Siri sau Alexa sunt cu milenii înaintea lui ION. Dar asta nu contează. Contează că ION a fost declarat inteligență artificială și, în curând, ni se va interzice să negăm că ar fi exact asta.

De fapt, ION este o înșelătorie la fel de mare ca „Turcul“, automatul jucător de șah prezentat de Wolfgang Kempelen în 1769, automat care, de fapt, avea în interior un pitic foarte bun jucător de șah. ION nu are în interior un pitic, ci mai mulți, organizați pe plutoane, companii și batalioane, cu maiori, căpitani, colonei, cu credite luate de la Bancorex și niciodată returnate.

Citeşte mai multe despre:

3 comentarii

  1. #1

    Cred ca in spatele robotului ION este ION ILIESCU.

  2. #2

    „Burdujelul a trecut la nivelul următor și l-a dus pe ION, falsul robot înzestrat cu falsă inteligență artificială, prin licee.” Da’ pe la NOI cand vine colindu’? Abia astept intrebarea: primiti cu robotu’?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

Ultimele articole

  • Pînă la capăt și pînă la ultimul centimetru

    12 februarie 2024

    Vom sprijini Ucraina pînă la capăt, a zis Joe Biden la Varșovia, pe vremea cînd își confunda doar un fiu cu celălalt, nu și pe președintele Macron cu defunctul președinte […]

bijuterii argint