Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Minunile Sf. Trump, aducătorul de pace veșnică în Ucraina

Zoom Minunile Sf. Trump, aducătorul de pace veșnică în Ucraina

Stenograma secretă a negocierilor Trump – Zelenski

– Volodimir, trebuie să accepți necondiționat pacea în aceste condiții!

– Băi, tu ești art of the diliu, condițiile astea sînt groaznice! Cum să accept așa ceva?

– Pentru că nu ai cărțile, Volodimir, și eu le am!

– Donald, faptul că ai cărți noi de colorat este irelevant pentru discuția noastră.

– Zelenski, sînt cele mai bune condiții, garantez eu personal pentru ele, nu există condiții mai bune…

– Da, pentru Rusia. Dă-mi exemplu de o chestie bună pentru Ucraina în condițiile alea!

– Faptul că nu te-am pus să-l pupi pe Putin în cur!

– Da, Donald, dar asta ai făcut-o din gelozie.

 

Rugăciune pentru pace

Adunați în Piața San Pietro, credincioșii se roagă pentru sufletul Papei. Mai mult, cei mai practici dintre ei umblă prin mulțime, răspîndind ideea că, iată, răposatul suveran pontif ar putea stărui pentru ajutor divin, dacă tot a ajuns în fața Domnului. Să vie pacea și să alunge sălbăticia din cîmpiile fumegînde ale Ucrainei.

Ușor-ușor, glasurile răsfirate se transformă într-o singură voce.

– Dă, Doamne, o mînă de ajutor să fie pace în Estul Europei!

Și iată că, minune, cerurile se deschid și Dumnezeu își arată fața dinaintea credincioșilor. Glasul Său se aude tare, dar blînd:

– Băi, dacă aș exista, n-aș da doar o mînă de ajutor, ci i-aș lua la scatoalce pe Trump și pe Putin de-acum și pururea și-n vecii vecilor!

 

Alte condiții de pace pe care ucrainenii nu înțeleg că au nevoie să le accepte. Art of the deal, frate!

Reparații morale față de vecini: Ucraina trebuie să returneze Rusiei toate ceasurile și paltoanele furate de soldații sovietici din România.

Dreptul la liberă circulație: ucrainenii au dreptul să plece nestingheriți oriunde vor în Siberia și să stea acolo cît au chef, fără să se mai întoarcă vreodată.

Rezistența prin cultură: conflicte ulterioare între Rusia și Ucraina vor fi soluționate pașnic prin acte culturale tradiționale. Adică ucrainenii cu kazaciokul, rușii cu noviciokul.

75 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta