Moldova a rămas pe drumul spre UE, nu neapărat și spre democrație

După patru ani de reformă a Justiției în Republica Moldova, după patru ani de vedetism occidentalist, regimul Maia Sandu pare decis să schimbe foaia. Referendumul pentru modificarea Constituției Moldovei a trecut la limita limitelor, ridicând multe sprâncene a mirare. Era cât pe-aci să avem parte de un Moldexit înainte chiar ca Moldova să fi deschis la modul serios negocierile pentru aderarea la UE. Iar Maia Sandu  și-a câștigat al doilea mandat prezidențial exclusiv cu voturile diasporei. Fără cele 269.000 de voturi primite de la moldovenii fugiți în străinătate, Maia Sandu ar fi plecat la Bruxelles sau Luxemburg, pe urmele Laurei Codruța Kövesi, să-și croiască o carieră internațională, fiind, și ea, mult mai apreciată peste granițe decât este în țară.

Căci, dintre toate personajele istoriei recente care ne este nouă la îndemână, cu zeița Kövesi seamănă din ce în ce mai mult Maia Sandu. Ca și în cazul acesteia, rezultatele muncii doamnei Sandu nu prea se văd. Un mandat prezidențial, dublat de un Parlament și un Guvern conduse de partidul doamnei Sandu, nu prea au reușit să rezolve nici măcar problemele de suprafață ale Moldovei. Corupția nu a dispărut, reformele s-au realizat doar în PowerPoint, sărăcia nu și-a schimbat cursul, iar migrația a crescut. Asemeni doamnei Kövesi, Maia Sandu stă mai bine la imagine externă decât la realizări. Nici nu e de mirare, dat fiind că o înconjoară, în mare parte, cam aceiași consilieri.

Alexandr Stoianoglo ar fi fost, pentru Moldova, un pas înapoi. Este foarte clar acest lucru. Cum este, însă, și foarte păcat că doamna Sandu nu a avut o opoziție reală cu șanse. Alegerile prezidențiale din Republica Moldova s-au desfășurat într-o atmosferă prea puțin prielnică democrației. Adevărata campanie electorală a „pro-europeniștilor“ a constat în demonizarea unei bune părți a populației. Informațiile care au ieșit din Moldova vorbeau despre fraude masive, voturi cumpărate, sute de mii de oameni corupți de către Putin, Șor și gașca lor. După modelul Macovei – Daniel Morar – L.C. Kövesi, acuzațiile au vehiculat numere mari. Dovezile au fost, însă, puține, iar unele puțin spre deloc credibile. Au circulat inclusiv liste cu oameni care ar fi votat „Nu“ la referendum. Doar că nu ni s-a spus cum se poate face dovada acestor voturi. Care ar fi procedeul legal și democratic prin care se poate demonstra cum a votat un cetățean? În ultimii patru ani așa au funcționat multe dintre show-urile pro-europene din Moldova: acuzații grele, numere mari, dovezi puține și condamnări deloc.

Ambasadorul Moldovei la București, Victor Chirilă, ne-a și spus, după ce Maia Sandu a câștigat un nou mandat, că trebuie făcut ceva cu judecătorii ăștia din republică, pentru că prea nu-și fac treaba și nu livrează. O nouă demonizare în stil kövesian. Dar oare ce ar trebui să facă judecătorii moldoveni? Să accepte, așa cum făceau cei din România, informațiile furnizate de serviciile secrete și să dispună condamnări în baza acestor informații, fără să-și mai bată capul cu dovezile? E simplu, poate fi convenabil pentru Putere, dar ar fi inacceptabil pentru democrație. Într-o democrație este inacceptabil ca informațiile și faptele care au dus la interzicerea accesului unui cetățean pe teritoriul unei țări să nu fie publice. „Avem informații solide, care provin de la serviciile secrete, deci nu vi le putem da.“ OK, mulțumim.

Anul trecut, atunci când a vuit presa la ei și la noi cu interzicerea accesului lui Bregovici în Moldova, Goran Bregovici nici măcar nu ajunsese pe aeroportul din Chișinău. Cei care nu au fost lăsați să treacă frontiera au fost membrii echipei lui Bregovici. Doar că ei nu făcuseră nici măcar firava declarație pentru care era acuzat Goran. Nu exista vreun motiv să fie întorși de pe aeroport, dar au fost.

În fine, să ne bucurăm, Europa a învins, e bine, Maia Sandu merge mai departe. Democrația din Moldova va avea vremuri grele. Dacă va supraviețui, înseamnă că are zile.