În timp ce românache patriot varsă lacrimi de crocozaur la mormântul Grânarului Europei, care eram noi cândva după cum ne zic istoriile romanțat-inventate, că au să ne cocoșeze acum și sud americanii și indienii cu brânza, varza și viezurii lor modificați genetic, statul român s-a pus pe acțiuni de protecție. Presimțind cumva acordurile UE cu Mercosur și India, băieții de la ANIF – Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare au decis să pună totul la adăpost. Și asta pentru că n-ar fi tocmai imposibil ca cineva să ne fure sistemele de irigații, chiar și pe cele care nu există. Suntem, până la urmă, în România, o țară în care totul trebuie păzit și protejat cu firme de pază.
Spre exemplu, pentru paza obiectivelor din sucursala Satu Mare, ANIF va plăti 2.259.605 lei, plus TVA în următoarele cinci luni. Banii se vor duce la Vigilent Security SRL, firmă care a câștigat licitația la care a participat de una singură, în data de 30 decembrie. Modalitatea de atribuire a contractului, fără vreun anunț prealabil, a fost justificată de ANIF prin prisma apariției unei situații de urgență ce nu putea fi prevăzută de nimeni. Urgență, ce să mai…
La Mehedinți, aceeași urgență, același sistem de atribuire a contractului, tot în data de 30 decembrie, va scoate din bugetul ANIF 683.046, plus TVA, iar banii vor ajunge, că tot era urgență maximă, la aceeași firmă, Vigilent Security SRL.
Aceeași procedură, trasă la indigo, cu extremă urgență și contract atribuit în 30 decembrie celor de la Vigilent Security a avut loc și la Dolj, unde ANIF va scoate din conturi 1.972.057, plus TVA.
O rețetă similară a fost pusă în aplicare și la Giurgiu, unde ANIF va plăti 1.024.335 pentru servicii de pază în următoarele cinci luni. Tot situație de urgență, tot contract atribuit în urma unei proceduri în care singurul participant e declarat câștigător și, surpriză, banii vor ajunge tot la Vigilent Security SRL.
La Călărași, unde îmbunătățirile funciare sunt la un alt nivel, tot o situație de urgență a dus la un contract pe cinci luni, care va scoate din bugetul ANIF 5.323.656 lei. Aici banii vor ajunge la SC Europrotect Security SRL, care a avut cea mai bună ofertă, singura de altfel, exact cât estimase ANIF. Bașca, pentru ca treaba să meargă strună, băieții de la Europrotect vor putea subcontracta ceva mai bine de 3,3 milioane de lei din contractul ăsta de 5,3 milioane. E clar cum stă treaba?
Iar astea sunt, desigur, doar câteva exemple, căci ANIF împarte bani în ritmul ăsta peste tot prin țară, căci peste tot e nevoie de bodyguarzi care să protejeze îmbunătățirile noastre financiare. Cine știe, poate că, dacă se simt sistemele astea de irigații în siguranță, au să înceapă să se și dezvolte, de o să ajungem într-o bună zi să avem o agricultură competitivă, așa cum numai în visele frumoase și istoriile romanțate am avut.
1.050 de vizualizări







1 comentariu