Nu poți spune că ai fost în Călimani dacă n-ai ajuns la 12 Apostoli, spectaculoasa rezervație geologică a masivului. Cel mai scurt traseu urcă din Gura Haitii, cătunul de munte împrăștiat pe valea unui obscur afluent al Bistriței; cel mai lung face un ocol prin Vatra Dornei, via Dornișoara –Poiana Stampei – dacă te-a rătăcit marcajul (vezi episoadele anterioare) –, ca să ajungă tot aici. După ce te-ai cazat la o pensiune (cea a lui nea Traian e chiar lîngă stația terminus a autobuzului Vatra Dornei – Gura Haitii), înhamă-te la rucsacul de tură și… la drum! Există o potecă tematică turistică: n-o băga în seamă (nu merge nimeni pe ea). Ia-o pe marcaj cruce albastră și, după vreo oră jumate de urcuș susținut printr-o pădure de molid, o să dai în gol alpin, fix în traseul de creastă, porțiunea Pietrele Roșii – 12 Apostoli. De aici se mai face cam o oră, pe punct roșu, traversînd alte cîteva pădurici de conifere cu garnitură de jnepeniș și afini pînă la platoul de sub culmea străjuită de apostolii de piatră.
Ești la 1.750 m altitudine, pe un vîrf populat de un grup de stînci de diferite dimensiuni, de la cîțiva metri la cîteva zeci de metri, blocuri de rocă eruptivă și de lavă cimentată modelate de apă/vînt/oscilații termice în forme zoo- și antropomorfe, pe lîngă care Sfinxul și Babele Bucegilor sînt doar niște amărîte de pietricele intrate în bocanc. Mareșalul, Moșul, Ramses al II-lea, Godzilla, Poarta Hîrlei, Nefertiti, Gușterul. Poți să vezi (sau nu) ce-au văzut alții înaintea ta; pentru fiecare spectator, 12 Apostoli e ca un test Rorschach la care imaginația se amestecă fluid cu starea de moment. Poate fi un Stonehenge autohton sau o Insulă a Paștelui bucovineană. Templul unor zei păgîni ai muntelui care cer periodic sacrificii sau turnurile unei cetăți biblice (Ierihonul?) brusc ieșite din pămînt. Un Mordor sau un Hogwarts. Orice ți se pare că ai vedea și oriunde te-ar duce gîndul, e un loc aproape magic în care te simți într-un anume fel, ca într-o piramidă uriașă care ascute lame, conservă mere sau mumii și-ți șterge toată oboseala. Fără a deveni neapărat mistic, parcă-ți vine să-i înțelegi nițel și să le acorzi circumstanțe atenuante celor care, după o vizită aici, au început să delireze pe coordonate daco-galactice naționalist-extremiste, gen Pavel Coruț & co.
După experiența asta cumva extratelurică, te întorci la Gura Haitii și în prezent, coborînd cu picioarele pe pămînt. Pînă la pășunile îngrădite care intersectează brutal traseul punct albastru, unde vei fi forțat să ți le arunci din nou în aer, din postura de concurent la proba 500 (și ceva) de metri garduri. Dar, pînă la startul cursei, ia-ți un moment de răgaz. Respiră, privește peisajul bucolic al Țării Dornelor tivit de crestele Călimanilor. Pajiști invadate de flori sălbatice, brazi răzleți, căpițe de fîn, vaci rumegînd. Orice poză pe care o faci e o etichetă de sticlă de lapte.
181 de vizualizări
