Primarul sectorului 2 a învăţat tainele manipulării maselor nu ca maistru constructor la Grupul 2 şantiere al CCMB, ci ca absolvent al cursurilor de partid ale Academiei „Ştefan Gheorghiu“. Amănuntul nu figurează în biografia sa oficială. Subalternii pe care i-a terorizat ani de zile îl ţin minte şi acum. „Ca maistru în construcţii n-a lucrat deloc în producţie“, îl evocă sudorul Gheorghe Pandele.
„A fost tot timpul secretar de partid. În anul 1980, la sediul Grupului şantiere al CCMB, de pe strada Făinari (Vila Asan), a apărut un individ enigmatic, căruia nu i s-a auzit vocea timp de o lună şi n-a avut nici o funcţie. S-a aflat mai apoi că respectivul, pe numele său Neculai Onţanu, de fel din judeţul Neamţ, urma să fie numit, nu ales, ca secretar al comitetului de partid pe întreprindere, condiţie necesară pentru a urma cursurile Academiei «Ştefan Gheorghiu». Că a fost numit rezultă din felul în care prim-secretarul CCMB (funcţie mare, CCMB având peste 30.000 de salariaţi) s-a ocupat personal de «alegerea» comitetului de partid, asistând la şedinţa de alegeri. Văzând că Onţanu, care era trecut primul pe listă, n-a fost votat decât de doar trei-patru membri, s-a supărat foc. Prim-secretarul i-a ameninţat pe participanţi cu sancţiuni pe linie de partid dacă nu vor ţine cont de indicaţiile lui şi a impus reluarea votării, în urma căreia Onţanu a primit tot un număr insuficient de voturi, dar a fost impus ca secretar al comitetului de partid, în locul celui vechi. Onţanu a devenit repede sluga obedientă a lui Popa, fostul director general al întreprinderii. (…) Prin serviciile făcute, lucrări suplimentare gratuite, a reuşit să urmeze cu uşurinţă cursurile şi să devină absolvent al fostei academii comuniste.“ Nu-i aşa că uniforma de general cu două stele al unei armate de papiţoi îi vine parcă mai bine acum lui Onţanu?







In genunchi te rugam primare,curma-ne suferinta si schimba firma care lucreaza la canalizare pe str ricinului ca ne apuca 2200 si canalizare tot nu o sa avem. Cand nu au excavator cand nu au benzina pt motopompa cind nu au motorina…..Sa se ocupe de termopane ca la asta se pricep si sa vina o firma care stie cum sa lucreze. Pe malul opus lucreaza Erbasu de drag. Bravo lor,rusine Romco Systems
va doresc d-le Ontanu sa va apuce burta in sectorul 2 .