Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Piece of fake

Zoom Piece of fake

E aproape ridicol să vorbim de fake news într-o țară în care se citează la tot pasul Știri pe surse punct ro.

Culmea, dar în România se plâng de fake news cei care se mândreau până acum că nu se uită la televizor, nu cumpără ziare, iar informațiile și le iau, la fel ca ambasadele, de pe HotNews, știri care ajung la ei nu pentru că ei citesc HotNews, dar când e vreun scandal se întâmplă ca știrile să ajungă la ei din mână-n mână și din share în share.

Fake news în varianta românească, cu patrula Vlad Țepeș de IT care umblă prin Internet și trage în țeapă – minciuna vine cumva tot din dorința asta de reînnoire absolută, de curățenie, de reconstrucție pe o temelie curată. Atitudine născută, altfel, din traume cât se poate de urâte ale acestor ani.

De-aici și primatul „adevărului” asupra solidarității sau a altor valori fundamentale pentru societate. Credința că poți tăia răul de la rădăcină, iar el nu va mai crește – câte forme de excluziune socială nu s-au născut dintr-o astfel de gândire? „Anticorupția” aia hardcore, aia cu „până la capăt” în coadă, tot despre asta vorbește: o nouă țară, o nouă Românie, o generație care va înălța democrația pe trupuri de îngerași.

Altfel, fake news sunt o mare prostie: în 15 minute îți faci un blog (asta dacă ești mai încet de mână) și în alte 15 minute ai plătit niște bani la Facebook și umpli Internetul cu orice căcat vrei. Să produci știri azi e, din păcate, la fel de ușor și de ieftin cum e pentru teroriști să producă bombe artizanale.

Inițiativele cetățenești sunt de-a dreptul înduioșătoare. Gărzi patriotice de oameni cu conștiința curată patrulează Internetul cu făclii în mână, stabilind ce trebuie ars și ce nu. Iată, generația de creativi are o nouă misiune: curățarea Internetului de boala minciunii. Lucrurile sunt clare: avem o generație care va curăța România de minciună și de hoție, aceste forme absolute ale degradării societății.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Corect, ceea ce inainte acceptam/ignoram ca propaganda, acum ne revolta de parca am fi aflat azi ca Dumnezeu nu exista sau ca Maria n-are cum sa fie fecioara (un concept introdus mai bine de 1000 de ani dupa „nasterea” lui Isus). Asta spune mult despre mass-media si rolul sau.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Atentator de provincie

    17 septembrie 2024

    Lîngă oftatul gării, bodega-i cu noroc, pisica iar se freacă de scaun şi ia foc, vioara taie capul ţiganului coclit, nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid. Azi o […]

  • Turul trei

    16 septembrie 2024

    Turul unu al alegerilor prezidențiale e învăluit în abur și fum. Vălătuci de neghiobie se rostogolesc de colo-colo, animînd o ceață moartă. Vîntul istoriei bate leneș către nicăieri, dînd la […]

  • Apelul de seară

    10 septembrie 2024

    Bucătăriile se văd din cer mai bine decît oamenii de seamă, prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă, nedetectat de radarul de fier, întîi precum o pată de untură, apoi întregul […]

  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

Iubitori de arta