În sfârșit, Preafericirea Sa zâmbește, râde, se distrează. Era deja ridicol ca Preafericirea să însemne doar tăcere buhăită, goană după bani și cocoloșit colaboratori ai Securității.
Patriarhul Daniel s-a prea amuzat la o prea întâlnire cu prea mulți atunci când a spus un prea banc cu milițieni. Câte nu ar spune unul ca Teodosie… Și nu cu milițieni, cu securiști, și nu bancuri, ci întâmplări reale, carne macră, viață, povești cu semnături, cu nume de cod, cu tot ce trebuie.
E un început pentru Preamuțenia Sa. Cine știe, poate în 10-12 ani, după ce termină bancurile, va avea tupeul să se amuze într-un interviu televizat la televiziunea națională. Așa, în cinstea banului public pe care l-a păpat în acești ani.
Titlu mare, burtieră la Digi24, duminică la ora prânzului: „Amenzi de 20.000 de lei pe străzile Capitalei“. Și imagini de la fericitul eveniment: polițiști cu față moralistă, purtător de cuvânt, șoferi cu microfonul în nas, o întreagă operațiune.
Mare eveniment mare deci, controale ale Poliției Rutiere. Și amenzi de – ferească Domnul! – 20.000 de lei. Nu, Cîțu nu a fost prins cu nimic.
Totuși, e ca și cum am face spectacol cu artificii și-am trece data în calendarul sfinților că la o șaormerie se face șaorma. Zilnic sunt 8, 10, 12 morți, depinde de zodii și alcoolemie, zilnic sunt zeci de accidente grave și Poliția prezintă un control de noapte în care s-a dat un rahat de amendă ca pe un eveniment.
Întrebarea e ce fac în celelalte nopți ale anului și-n celelalte zile când nu-i vezi pe niciunde pe acești polițiști. Și, bineînțeles, dincolo de toate lipsurile pe care și ei le au – inclusiv de personal –, de ce nu fac o presiune infinită asupra legislativului ca să schimbe ceea ce azi se numesc amenzi și pedepse, dar nu au nimic de-a face cu asta? Apar mereu sindicaliștii polițiștilor pe la TV și sunt pe cât de revoltați, pe atât de pofticioși să intre în politică. Însă cam atât.
2.018 vizualizări






