Un Păun în libertate, din păcate

Rețelele de socializare au democratizat prostia și ura.

„Da, suntem proști și plini de ură, dar iată că suntem foarte mulți și ne simțim bine împreună“, cam asta par să-și spună din troaca plină de venin cei care, culmea, se consideră asupriți de toleranță, de teroarea LGBT, de drepturi pentru toți și, în principal, de o societate în care s-au bucurat de libertate.

Cazul lui Nicolae Păun e dezarmant: douăzeci de ani reprezentant în Parlament din partea minorității rome, zeci de ani de plimbări la Bruxelles, de construit o viață într-o lume a valorilor europene, ca acum să spună: „Eu doar pentru faptul că am zis că nu sunt de acord cu LGBT în comunitățile de romi a luat foc biroul permanent al Camerei Deputaților, și în special useriștii“. Ironic în context este acel „doar“. Pentru că iată în ce constau mai exact credințe acestui Păun: „Nu sunt de acord ca nepoții mei sau copiii mei să învețe la școală sau să devină bulangii și să devină homosexuali? Nu sunt de acord. Dacă, ferească Dumnezeu, prin absurd, este vreunul dintre ei eu nu trebuie să știu, că mor în minutul unu“.

Acest mare luptător anti-LGBT și anti-„bulangii“ a fost crescut ca idei și mod de a vedea lumea în Parlamentul unei țări UE, este el însuși parte a unei minorități, are școală – cât poate să aibă un galoș care gândește astfel – și cu toate acestea crede că homosexualii sunt produsul unei propagande, al unei „fabrici“ de homosexuali. Aceeași dihanie politică minoritară, care știe foarte bine ce a însemnat oengismul și ce înseamnă pentru comunitatea romă, declara cu o lună în urmă asta: organizaţiile non-guvernamentale „otrăvesc tineri romi“ pe care îi „încurajează spre păcat, spre Satana“. Bineînțeles, e atât de trist că CNCD nu l-a taxat aspru pe Păun care, culmea tradiționalismului, e preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.