Răstignirea bunului-gust

Pe vremuri, cu foarte mult timp în urmă, Sorin Ilieșiu era un bun director de imagine, căruia i se datorează partea vizuală a câtorva filme de referință. La începutul anilor ’90 ai secolului trecut, Sorin Ilieșiu mai era unul dintre membrii vizibili ai Grupului pentru Dialog Social și conducea, de asemeni, studioul video al GDS. Ce s-a întâmplat cu domnia sa în ultimii ani este greu de spus. Ținem minte doar că, la un momentdat, a reapărut în prim-plan ca des-invitat în studiourile Antenei 3. Dacă lupta asumată împotriva lui Traian Băsescu și contrele cu (acum) foștii săi colegi intelectuali din GDS nu i se pot imputa, i se poate pune la îndoială, totuși, alegerea vehiculului media. Nu sari, pur și simplu, atât de brusc din barca societății civile în scaunul de musafir al unei televiziuni ce n-ar fi existat fără banii proveniți din comerțul exterior al lui Ceaușescu, adică, implicit, banii Securității.

Prezența lui Sorin Ilieșiu în prima linie a încuviințătorilor lui Gâdea & Ciuvică l-a scos în calea lui Crin Antonescu. Iar Crin Antonescu s-a gândit că n-ar fi rău să-l aibă pe Ilieșiu în parlament, senator al PNL, via USL.

În timpul campaniei electorale din 2012, Sorin Ilieșiu a produs unul dintre cele mai hilare panouri publicitare ale timpurilor moderne. Pentru că votanții lui potențiali nu puteau, cel mai probabil, să fie sensibilizați cu filme precum “Piața Universității”, “Apocalipsa după Cioran”, “Monarhia salvează România” sau “Arhitectură și modernitate”, Ilieșiu și-a trecut în CV-ul colorat de 4/3 metri prezența în emisiunile tv, ca invitat. Când ai semnat imaginea a zeci de filme și scenariul altor zeci, a te lăuda că ai împărțit microfonul A3 cu Bogdan Chirieac sau cu Cristiana Angel e dovada unei decolări premature.

Decolare/ rupere de realitate care nu s-a oprt nici după aterizarea în scaunul de senator.

De la un moment dat, lupta cu Băsescu a devenit, prin plecarea acestuia de la Cotroceni, olecuță inutilă. Și, atunci, cu cine ar mai fi putut să se lupte senatorul Ilieșiu? Grea alegere, într-o țară în care totul merge ca uns. Și, totuși, după o gândire profundă (poate și de aia cam lentă), Sorin Ilieșiu și-a găsit un adversar pe măsură: bunul-gust. pe care l-a provocat la trântă dreaptă în Piața Universității, printr-un proiect de lege.

Legea în sine vorbește despre memoria vicitimelor comunismului, despre o nouă condamnare a comunismului de către Academia română, despre înființarea unui muzeu al totalitarismului comunist și despre un monument în formă de cruce, ampasat în rondul de la Universitate.

E de discutat și despre celelate prevederi ale legii care a trecut deja de Senat, dar să ne concentrăm puțin la cruce. Nu faptul că e vorba despre o cruce îngrijorează, neapărat, ci dimensiunile gigantești ale monumentului. Conform inițiatorului legii, crucea ar trebui să fie din oțel inoxidabil, înaltă de 20-25 de metri, flancată de drapelul României și împodobită cu 40 de becuri aprinse mereu, asemeni crucii de pe Caraiman. Doar că o cruce de 20-25 de metri este, dacă putem spune așa, o blasfemie la adresa urbanismului și a bunului-gust. Dincolo de imbecilitatea inginerească de a gândi un monument cu o masă enormă ampalsat deasupra unui pasaj subteran, sub care se găsește o stație de metrou, e ca și cum ai lua bunul-gust, l-ai răscrăcăra pe cele 4 brațe ale monumentului și l-a pironi cu kitsch, pe vecie. Niciunul dintre monumentele arhitectonice din zonă (Universitatea, spitalul Colțea etc.) n-ar mai conta în umbra crucii lui Ilieșiu, ca să nu mai spunem că ideea de a cinsti victimele secerii și ciocanului prin înălțarea simbolului unei alte dogme care presupune supunere orbească denotă orice, numai respect nu.

Proiectul lui Ilieșiu mai trebuie să treacă de Camera Deputaților și să fie promulgat de KWI pentru a deveni lege, ceea ce nu este imposibil. Și, totuși, n-ar fi rău ca proiectele de lege inițiate de către diverși parlamentari să fie însoțite nu doar de note de fundamentare, ci și de aprofundate note de la psihiatru, prin care să se ateste că inițiatorul este în deplinătatea facultăților mintale. Sau, de ce nu, să construim un alt monument: o cruce roșie pe fond alb, amplasată pe clădirea Parlamentului și luminată permanent de 40 de girofaruri, ca să ne mintim, mereu, că nu trebuie să avem așteptări prea mari.

Exclusiv online