Din sîngele obosit al dinastiei engleze mai încolțea, cînd și cînd, un exemplar cu fizicul proaspăt, armonios, care strălucea în fotografiile cu veri subțiratici și mătuși livide, ieșiți din căsătoriile consangvinizate. Regina Maria, nevasta Regelui Ferdinand, a fost o astfel de excepție biologică, o frumusețe rebelă și senzuală, care striga după ajutor de sub zulufii ridicoli ai epocii și de sub rochiile mănăstirești în care o zidea eticheta curții. Înainte s-o pețească Regele Carol pentru nepotul său cu urechi mari, Missy, nepoata reginei Victoria, obișnuia să înnoade mustățile dragonilor din garda Palatului Buckingham și consumase deja o aventură cu viitorul rege George, verișorul ei palid și fragil. Blondă cu ochii verzi și bună de gură, Missy era în stare să sucească mințile unui regiment de cavalerie doar aruncîndu-i o ocheadă. Dar socotelile dinastice au dat-o pe mîna prințului Ferdinand din întunecata margine a lumii cunoscute, un tînăr bleg și clăpăug, mai rece ca lespedea de mormînt.
Missy și-a înțeles menirea și a făcut un rol de regină a României fără egal. L-a sfătuit pe ezitantul Ferdinand să-și aleagă chibzuit tabăra în război, l-a împiedicat să semneze Pacea de la București, a stat alături de soldați în spitalele de campanie și, după război, a făcut un tur de forță diplomatic în Occident care i-a adus României faimă și foloase politice.
Dar cu dragostea și-a văzut de ale ei. Căsătoria cu Ferdinand n-a încălzit-o mai mult decît putea s-o facă un sloi, așa că și-a căutat parteneri mai fierbinți. Într-o călătorie la Moscova îl întîlnește pe marele duce Boris Vladimirovici, vărul ei, și i se aprind călcîiele așa de tare, încît se hotărăște să i le și arate. Vreme de cinci ani i-a arătat lui Boris ba genunchii, ba gambele, ba umerii, pînă cînd a trebuit să i-o arate lui Ferdinand pe Mărioara, produsul acestor îndelungate arătări. Ferdinand a acceptat fetița ca pe al treilea copil al său, fără să-și imagineze că nici următorii doi nu vor avea urechile lui.
După Boris, regina a pus ochii pe Barbu Știrbey. Barbu Știrbey a pus și el pe regină ceea ce era de pus. Pentru un aristocrat inteligent și poliglot, plictisit de fiicele păroase ale boierimii locale, relația cu o blondă focoasă din York chiar era o variație. A fost o iubire lungă și prolifică, din care fondul regal de puericultură s-a ales cu încă doi moștenitori, ambii recunoscuți de Ferdinand ca fiind ai lui.
În refugiul de la Iași, în 1918, Maria ia cunoștință cu stilul smuls al lui Joseph Boyle, care-i smulge mai întîi tristețea, apoi hainele. Boyle era un colonel erou al trupelor britanice, aristocrat și aventurier, numai bun să aprindă imaginația unei regine cu ochi verzi, sătulă de accentul german.
Maria a mai oferit partide regale locotenentului de roșiori Zizi Cantacuzino, aristocratului Waldorf Astor – și lista rămîne deschisă. Dar toate aceste zbenguieli s-au făcut cu știința și acceptul Casei Regale, care a înțeles nevoile și importanța acestei femei frumoase într-un fel în care un simplu rege întregitor de țară nu le-a putut înțelege.