Dacă îl întreabă cineva, Robert Turcescu spune că este jurnalist. De altfel a încercat în repetate rânduri să demonstreze acest lucru candidând la şefia Clubului Român de Presă, ba chiar e posibil să aibă şi legitimaţie de presă.
Şi pentru că Robert Turcescu insistă asupra ideii că ar stăpâni tainele breslei, găsesc normal să-i analizăm prestaţia conform exigenţelor acestei meserii, iară să nu-l mai tratăm ca pe un DJ simpatic de radio sau ca pe un băiat frumuşel care dă bine pe sticlă.
Să vedem, aşadar, cum a performat Robert „Jurnalistul” Turcescu săptămâna trecută. Alături de partenerul său de emisiune, Turcescu l-a avut invitat pe preşedintele particular al ţării. Ca specie jurnalistică ar fi fost un interviu. Numai că interviul ar fi presupus o mai mare implicare din partea ziaristului intervievator, un plan coerent de întrebări, un desfăşurător mai precis, ceva mai multă documentare pe subiectele abordate. În lipsa acestora, profesional nu a fost decât o emisiune improvizată, unde leneşii s-au dus nepregătiţi, bazându-se pe spontaneitatea invitatului, pe capacitatea lui de a isca controverse şi cam atât. Am înţeles că nici ca rating n-ar prea fi strălucit, dar nu despre asta e vorba.
Notorietatea minutului de aur al emisiunii nu se datorează jurnalistului. Dacă în studioul emisiunii respective s-ar fi aflat vreun jurnalist, acesta nu şi-ar fi pus mâinile în cap ca o bătrânică defetistă, evacuată din casă de soldaţii aliatului erou al lui Hitler. Un jurnalist ar fi încercat să obţină mai multe de la invitat, ar fi pus întrebări, ar fi avut curiozitatea de a diseca informaţia, de a vedea de unde se trage şi ar fi extins analiza la toate implicaţiile pe care le creează o declaraţie atât de tranşantă.
Palma peste frunte încă nu există ca gen jurnalistic, cum, de asemenea, primirea de informaţii confidenţiale de la Sorin Blejnar nu te transformă în ziarist de investigaţii. Deocamdată, Robert Turcescu a ratat examenul de accedere în breaslă. Mai are o şansă în toamnă, dar atunci se va bate pentru un loc de jurnalist cu Bianca Drăguşanu şi Daniela Crudu.
33 de vizualizări