România abandonată de zbirii ei

Au fugit toți: SRI, SIE, STS, SPP, serviciile secrete ale Ministerului de Interne, serviciul secret al Armatei, DIICOT, Parchetul General, Curtea Constituțională, Ministerul Justiției, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne. Încolonați toți după plăvanul nerușinat de la Cotroceni, președintele Iohannis, șeful suprem al siguranței și securității naționale, șeful CSAȚ și comandantul suprem al Armatei. România e abandonată în fața unui atac vizibil, masiv, concertat și documentat. Probele sînt pretutindeni, dovezile strigă de peste tot. UE, NATO, SUA vorbesc în clar despre un atac rusesc, despre o agresiune hibridă care a preluat și amplificat rețele suveraniste cu scopul de a deturna alegerea democratică a puterii în statul român.

Faptele arată că în prima fază a atacului, în săptămîna de dinaintea turului 1 și în timpul turului 1, instituțiile însărcinate cu siguranța națională, care aveau instrumentele necesare pentru a vedea și a combate agresiunea, s-au dat la o parte. S-au sincronizat cu grupurile suveraniste și cu misiunea lor mesianic-delirant-voievodală și au creat astfel culoar operațiunilor hibride de targetare pe rețeaua chinezească de spionaj Tik Tok și pe rețeaua rusească Telegram. Mai mult, după ce atacul a devenit evident, n-au făcut nimic. Nicio instituție a statului nu a schițat un gest, nu a luat nicio măsură, nu și-a îndeplinit rolul legal și constituțional.

A fost nevoie, așa cum spuneam, să sune Washingtonul ca să fie convocat cu întîrziere CSAȚ. Iohannis a bîlbîit niște scuze, iar CSAȚ a dat un comunicat. Au trecut 7 zile pînă cînd, la presiunea societății, CSAȚ a desecretizat niște compuneri ale Serviciilor. Chiar și din acele mostre de neprofesionalism, redactate în spirirul tăinuirii faptelor, a reieșit cu destulă claritate că România se confruntă cu o agresiune la scară largă, de natură să pună în pericol destinul democratic al puterii. Ei bine, nici după desecretizare nu s-a mișcat nimeni. Și nici măcar acum, cînd cea mai înaltă și autorizată voce de pe planetă, secretarul de stat Anthony Blinken, a spus explicit că România se confruntă cu „un efort rusesc de amploare și bine finanțat de a influența alegerile prezidențiale”, instituțiile statului român nu mișcă un deget. Situația poate fi descrisă, fără exagerare, ca o lovitură de stat internă, manifestată prin pasivitatea instituțiilor de forță, judiciare, constituționale și politice. În România se află în desfășurare un puci instituțional intern care pare să lucreze în favoarea valului suveranist, accelerat de „actanți statali”. În paralel, operațiunea de amplificare a candidatului Georgescu continuă, fără ca Parchetele să ia în calcul probele, fără să deschidă dosare, fără să organizeze descinderi. Cursa profetului de la Izvorani spre Cotroceni continuă fără ca CCR să anuleze alegerile.

Președinția, Guvernul, Curtea Constituțională, parchetele, Serviciile fac pe dracu-n patru să amîne orice acțiune care ar opri nebunia vizibilă, catastrofa spre care se îndreaptă o țară întreagă. Asta în condițiile în care legea finanțării partidelor și candidaților independenți vorbește în clar despre efectul de anulare a rezultatului alegerilor cînd finanțarea e netransparentă, așa cum e demonstată în cazul candidatului Georgescu.

Cuiburile de propagandă sînt identificate, finanțările sînt detectate, implicarea Rusiei e dovedită, minciuna mandatarului financiar e dată în vileag. Dacă acum am fi asistat la descinderi în bazele haiducilor karatiști iluminați, dacă lumea vedea procurori și mascați, înarmați cu mandate, vizitînd fiefurile liderilor legionari și ale clanurilor interlope, exista puțină speranță. Rețelele conspirative ar fi fost descurajate, mulțimea oamenilor de bună credință ar fi înțeles că statul se implică în apărarea cetățenilor săi. La fel dacă liderii politici cereau explicit implicarea organelor în cercetare, dacă CCR anula, cu dovezi clare, scrutinul, sau dacă președintele de lemn declara stare de necesitate și ordona, în baza prerogativelor sale, o anchetă generală a atacului rusesc.

Dar nimic din toate astea nu se întîmplă, iar destinul României atîrnă de jocul de mobilizare de duminică. Dacă oamenii normali la cap nu ies la vor s-o voteze scrîșnind din dinți pe Elena Lasconi, România se duce pentru un deceniu pe copcă. Poporul a ajuns în situația de a se apăra singur, fiindcă instituțiile costisitoare care ar trebui să-și facă treaba au dat bir cu fugiții sau au trecut direct în tabăra agresoare.
Chiar dacă, printr-un efort de conștiință și morală dus la paroxism, națiunea o alege pe Lasconi, rana deschisă de evenimentele grave pe care le trăim azi va supura vreme îndelungată. Responsabilii politici par mulțumiți cu existența unui Parlament infestat de păduchii propagandei rusești, de partide ajunse acolo cu ajutorul Kremlinului, partide apărute peste noapte, fără legitimitatea alegerilor corecte. Cum va putea acest Parlament să fie credibil? Cum va putea el face legi bune? Cum va putea trăi un popor cu conducători aleși prin conspirație și atac hibrid, prin manipulare și complicitatea neagră a instituțiilor statului?

Zbirii plătiți să păzească libertatea și democrația au jucat și continuă să joace în tabăra anti-occidentală. Credulitatea și-a dat mîna cu trădarea. Poate că și prostia joacă un rol la nivel înalt, dar e pusă în umbră de marile defecte de caracter. Liderii României de azi sînt lași, iresponsabili și demni de disprețul istoriei, pe care nu mă îndoiesc că îl vor primi.

Alegerile trebuie anulate. Altfel, acest adulter constituțional pro-rus va îndolia adolescența întîrziată a națiunii române.