Idioții de azi îi spun, disprețuitor, „evreul care ne învăța limba română“. Imbecilii l-au poreclit, postum, Academicianul Cur. Lui Alexandru Graur i s-a tras această poreclă fiindcă, întrebat fiind cum e de preferat să numim pe românește proeminența noastră dorsală de sub centură: fund, popou, dindărăt sau cur, lingvistul a ales cuvîntul popular, explicînd că fund are sacul, în timp ce omul are cur.
Pentru idioți, Alexandru Graur n-a fost singurul lingvist evreu care ne-a învățat limba română. Lazăr Şăineanu a lăsat un neprețuit dicționar de tip tezaur al limbii române. Alt evreu, învățatul Moses Gaster, s-a ocupat de istoria limbii române și de folclorul autohton, înainte de a fi fost expulzat din românia și de a face o impunătoare carieră ca lingvist în regatul Marii Britanii. Alexandru Graur, cu doctorat la Sorbona, om de mare bunsimț și lingvist care a făcut școală în românia, pe mulți i-a convins să renunțe la pleonasmul popular „avansați înainte“, dar nu i-a putut convinge pe politrucii lui Ceaușescu și pe Ceașcă însuși să se despartă de „aducerea aportului“, care e și azi un semn al autorității politice. Cînd academicianul a decretat-o pe aia cu curul, a vuit Bucureștiul. Asta se întîmpla în plină campanie politică de eufemizare a limbii române. Atunci însă nu i-a zis nimeni lui Graur – Cur, ci curului – Graur, ca un omagiu pentru curajul lingvistic al academicianului.
590 de vizualizări
Si ce-i dacă ma cheamă Otto, măi Ovidiu. Sunt sas. Si ce dacă. Am spus-o cumva la rău? Ia spune tu.