– Ajută-mă, Doamne, în Tine mi-e toată nădejdea! se jeluia ÎPS Teodosie.
– Mache, tu crezi în Mine? întrebă Dumnezeu cam mirat.
– Deformație profesională, Doamne.
– Adică?
– De cînd mi-am găsit adevărata chemare, în tinerețe, am fost ferm convins că trebuie să existe un Mare Ochi Atotvăzător.
– Bine, Mache, dar asta ar spune și un orc care crede în Sauron.
– Spre deosebire de orci, eu cred și într-un Mare Timpan Atotascultător.
– Acum M-ai convins. Zi, ce vrei?
– Doamne, religia Ta e atacată!
– Care, monșer, că am trei! Toate venite din cultul dacilor pentru Zamolxe, desigur.
– Doamne, să nu se supere credincioșii că blasfemiezi…
– Vorbim de aceiași credincioși care acceptă un turnător la Securitate drept lider spiritual? Hai să nu ne facem griji despre posibilitatea ca simțul ascuțit al moralei să-i împingă la revoltă. Nu e cazul. O apă și-un pămînt, toți.
– Doamne, poate n-o fi chiar așa…
– Ba e fix așa!
– Unde scrie?
– În cartea Genezei. Ai citit-o?
– Nu prea, Doamne, eu am fost ocupat mai mult cu scrisul…
– Atunci scrie mai repede ce vrei, că de vorbit durează prea mult!
– Doamne, religia Ta – vreau să zic, religia noastră, unde Tu ai locul primordial…
– Sigur, ca element decorativ al picturii murale.
– Ei bine, oameni fără Dumnezeu vor s-o atace, Doamne!
– Du-te, mă, v-ați stricat la mațe cu securiștii?
– Nu e vorba de patrioții din structuri, Doamne. Și, apropo, ăia sînt foarte OK.
– Așa zice și Iuda. Atunci cine vă atacă?
– Păi, totul a început demult, cu un păcătos de profesor numit Emil Moise.
– Treci prin tunelul energetic și ajungi în prezent!
– Ei bine, și acum și ministrul Daniel David vrea să facă reforme. Și lumea spune că e ridicol să ai parte de îndoctrinare în școală vreme de 13 ani. Păi, cînd eram eu tînăr, Partidul și Statul nostru te îndoctrinau toată viața și toți erau foarte fericiți.
– Așa e, Mache, trăiau într-o epocă de aur și nici nu știau. Dar dă-mi voie să rezum, că poate n-am înțeles: ai venit să reclami că felul în care v-ați jucat cu religia i-a radicalizat pe Moise și pe David? Fiule, Te rog să Mă scuzi că-Ți iau numele în deșert, da’, Hristoase, tîmpiți mai sînteți!