Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un detectiv intră în cabina telefonică și iese costumat în Superavocat

Zoom Un detectiv intră în cabina telefonică și iese costumat în Superavocat

Perry Mason e un detectiv particular divorțat, alcoolic și cam falit care locuiește într-o fermă părăginită de la marginea Los Angeles-ului; la sfîrșitul anului de grație 1931 nu sînt prea multe oportunități de avansare în carieră pentru veteranul de WW1 ajuns paparazzi de vedete hollywoodiene care trăiește de pe-o zi pe alta. Dar, cînd un bebeluș răpit pentru o răscumpărare de 100.000 de dolari este înapoiat părinților, mort, și tot orașul se inflamează citind în ziare despre crima secolului, apare și ocazia ca Mason să se remarce, acceptînd propunerea bătrînului avocat al apărării, vechi colaborator de-al său, de a prelua cazul.

Situația e cam încurcată: suspectați sînt și tatăl micuțului Charlie, care avea mari datorii la cazinou, dar și mama copilului, care-și scria bilețele de amor cu unul dintre cei trei răpitori găsiți împușcați. Procurorul îi arestează pe rînd pe amîndoi pentru complicitate la răpire, îl eliberează doar pe el și cere condamnarea la moarte pentru ea, dispunînd de ajutorul unor polițiști corupți care manevrează probele anchetei după cum le dictează șefii sau propriul interes. Ca totul să fie și mai neclar, în ecuația asta infracțională mai sînt implicați un mare magnat local, o predicatoare evanghelistă de miracole divine și o gașcă de clerici dubioși care împing biserica pe care o păstoresc într-o gaură contabilă de fix o sută de mii de dolari.

După ce mentorul său se sinucide, Perry se vede nevoit să schimbe costumul pătat de detectiv cu cel la patru ace de avocat al mamei capră ispășitoare în proces, o confruntare a două tabere cu forțe disproporționate: pe de o parte, acuzarea, care are toată puterea, influența și pîrghiile (i)legale necesare, de cealaltă, apărarea cu avocat improvizat care, împotriva valului public de antipatie și a tuturor piedicilor ce i se pun în cale, se încăpățînează să afle adevărul, să demonstreze nevinovăția adulterei și s-o salveze de la ștreang.

Perry Mason developează atmosfera societății americane a începutului de ani’30 într-un stil cinematografic noir de LA Confidential combinat cu (un pic de) Boardwalk Empire. O face însă superficial și cam orbește, cu pălăria aia a lui Mason trasă adînc peste ochi: rolul unor personaje în acțiunea care are rezolvare neglijentă este confuz; multe detalii și fire narative sînt abandonate, de parc-ar fi acolo doar de formă; în ultimul episod se întîmplă, pe repede-înainte, povești cît pentru jumătate de sezon. HBO a cheltuit o groază de bani cu producția unor decoruri impresionante, de întoarcere în timp spre perioada de sfîrșit a Prohibiției, dar scenariștii și-au cam bătut joc, lucrînd indolent, ca pentru o bandă desenată în care nu contează prea mult ce se întîmplă pe parcurs, odată ce eroul principal învinge și binele cîștigă, la sfîrșit.

Perry Mason, 2020-, dramă polițist-judiciară cu happy-end, creat de Rolin Jones și Ron Fitzgerald pe baza personajelor inventate de Erle Stanley Gardner, difuzat de HBO, disponibil și pe HBO GO.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Invitație la murit

    27 octombrie 2020

    Dacă ar fi locuit sub aripa vulturului,în penele pescărușului sau în gușa albatrosului, păsări iubitoare de lumină și de văzduh, coronavirusul ar fi umplut spitalele de aviatori, de zburători cu […]

  • Klaus al națiunii celei mai defavorizate

    27 octombrie 2020

    În lupta românilor cu boala și cu moartea, președintele a trecut încă de la început de partea virusului, dar acum îl ajută mai mult ca niciodată. „Alegerile vor avea loc […]

  • Patru ani și restul zile pân’ la partidele civile

    27 octombrie 2020

    Aparent, următorii patru ani sunt deja desenați pe harta politică a României. Victorios din cale-afară de un an și jumătate, PNL nu mai are cum să piardă puterea totală: președinte, […]

  • Invitație la concert

    20 octombrie 2020

    Scîrbit de mine însumi, par fructul nimănui, M-aș cățăra la noapte hoțeşte în gutui Și poate prin decembre, agonizînd pe-un ram, O să deschid cu cinste al ciorilor bairam. Să […]

  • Pe mîna noastră

    20 octombrie 2020

    Între cei treizeci de maiori, colonei și locotenent-colonei fabricați la uzina ilegală de grade a generalului Oprea figurează procurorul-șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kövesi. Această uimitoare femeie, care a […]