Un social-democrat cum e Vasile Dîncu știe că nu se poate baza pe pensia specială de senator, pentru că n-a prins decît un mandat, între 2004 și 2008. Nici ca europarlamentar nu prinde ceva pensie, că n-a servit țara decît din ianuarie pînă în mai 2007. De pensionat la 40 și ceva de ani n-a putut, pentru că de astfel de avantaje beneficiază doar cadrele active, nu și acoperiții. Așa că iată-l, la aproape 59 de ani, în bătaia vîntului și a vremilor, pîndit pe la colțuri de sărăcie. Glumim. Vasile Dîncu e orice, numai un social-democrat sărac, nu. În 2015, de exemplu, și-a vîndut parte din acțiunile de la IRES pe frumoasa sumă de 975.000 de euro. Pentru că se plictisise să încaseze, anual, dividende de peste un milion de lei. Dar, totuși, i-au rămas destule acțiuni încît să considere că IRES merită toată implicarea lui, trup, suflet și analiză competentă. Așa că, după cîteva experiențe nefericite pe la exit-poll-uri, unde cifrele se băteau cap în cap cu realitatea, mai ceva decît în sondajele lui Pieleanu, Vasile Dîncu a găsit o variantă să-și finanțeze institutul de sondare a opiniei publice: a luat captiv un partid, cu complicitatea lui Marcel Ciolacu și a cîtorva alți băieți cărora, dacă le bagi o lanternă în ureche, li se vede albăstruiul din spatele irisului. Strateg, președinte al Consiliului Național al PSD, eminență cenușie și păpușar autoproclamat, Vasile Dîncu n-a obligat pe nimeni să facă sondaje cu IRES, anul ăsta, dar oamenii au înțeles care-i mersul istoriei. Așa că, din ianuarie încoace, institutul lui Dîncu a lucrat cu toate motoarele turate, pentru mai toate organizațiile județene ale PSD. Și tot nu i-a ajuns, a mai prestat și pentru PNL, nu doar sondaje, ci mai ales mînării menite să informeze publicul că PSD nu-și susține propriii candidați.
Chiar dacă, la finalul anului, cînd va trage linie, IRES va fi cîștigat sume frumoase, cu multe zerouri, Vasile Dîncu nu va fi un om mulțumit decît într-o singură variantă: dacă și PSD va avea multe zerouri. Dar nu în partea finală, ca la dividende, ci în față. În fața cifrei între 1 și 9 pe care Dîncu și amicii lui pădurari și-o doresc singuratică înaintea semnului care arată procentele obținute de PSD la parlamentare.
2.131 de vizualizări

                            
                            
                            


                            
                            
                            

                            
                            
                            
                            
                            
                            
                            
                            
                            