Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Vrem catedrale, vrem și la Mondiale!

Zoom Vrem catedrale, vrem și la Mondiale!

Frați credincioși întru zeul Fotbal, ducă-se pe pustii atît de măruntele certuri lumești! Măcar în clipa asta, se cuvine să ne bucurăm. În sfîrșit, după lupte seculare, a fost sfințită Catedrala Națională. Obiectiv realizat! Astfel, se împlinește un vis de veacuri al poporului nostru, preponderent ortodox. În calitate de creștini ortodocși, în acest moment de mare bucurie, avem și un mic prilej de întristare. Este doar din cauza faptului că microbiștii practicanți din România (indiferent de religie sau confesiune) tot așteaptă o minune, că nu ne-am mai calificat la un Campionat Mondial din mileniul trecut. Să ne rugăm, așadar! PF Daniel de la BOR – președinte FRF!

Aici, zău, chiar vorbim serios. Dacă păcătuim cumva cu miștourile, iartă-ne, Doamne! Daniel Ciobotea s-a dovedit a fi un foarte bun conducător de club, un club cu milioane și milioane de fani. A atras numeroși sponsori, bașca sprijinul autorităților centrale și locale. Pînă și adversarii remarcă faptul că, iată, în sfîrșit, un proiect foarte ambițios a fost dus la capăt, în țărișoara noastră. Nici n-a durat prea mult – mai puțin de douăzeci de ani, de la începerea construcției. Lucrările la celebra autostradă care străbate Carpații au început mai devreme și se vor finaliza cine știe cînd, tot doar Dumnezeu știe…

Cît despre „partea economică“ (pentru a cita un clasic ultra-ortodox), ei bine, pare-se că nu s-au spart banii aiurea, ca la atîtea cluburi. Astea-s doar răutăcisme! Potrivit unor estimări ochiometrice, Catedrala Națională a costat, pînă acum, plus-minus, vreo 300 de milioane de euroi. Adicătelea, ceva mai mult, nu cu mult mai mult, decît Arena Națională. Să facă fiecare, așa cum crede, comparația! 300 de milioane înseamnă o sumă sensibil mai mică decît clauza de reziliere a contractului unui, să zicem, Lamine Yamal de la FC Barcelona. Că tot veni vorba… Barcelona tot nu reușește, după o veșnicie, să mai termine Catedrala aia a lui Gaudí. Pe cînd noi, jucînd om la om, pe tot terenul, ne-am finalizat în timp record catedrala noastră. Ne apără Dumnezeu, apără Duckadam, sîntem finaliști!

Pe scurt, după ce am reușit o strălucită calificare în Cupa Catedralelor Europene, ne bazăm tot pe competentul manager Daniel. Preafericite, hai, că am văzut că poți! Roagă-te și matale la Șefu’ să ne calificăm din nou la Mondiale, ca să mai uităm de durerile unui popor atît de greu încercat! Hai România!

952 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Iubitori de arta
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Carne de pui La Provincia