Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Vezi, miliardele se duc, o să mâncăm frunze de nuc

Zoom Vezi, miliardele se duc, o să mâncăm frunze de nuc

Este, desigur, o exagerare. Oricât de săracă va ajunge România, frunze de nuc n-o să mănânce decât foarte puțini oameni. Nu este un copac foarte răspândit, iar foametea va fi, la un moment dat, destul de mare.

Iar la această foamete va contribui și modul nechibzuit în care România se împrumută de cinci ani încoace. și, de fapt, nu de 5, ci de 7, de când a început aplicarea prevederii ca 2% din PIB să meargă spre armată. 2,5% din PIB, de anul acesta.

Aplicarea deciziei că 2% din PIB merge la armată a început în anul 2017. la sfârșitul lui 2016, datoria publică a României era de 57 de miliarde de euro. Această datorie a juns, la finalul lunii iunie 2024, la 172 de miliarde de euro.

Între sfârșitul lui 2017 și sfârșitul lui 2019, România a împrumutat 4 miliarde de euro pentru a plăti cele 7 sisteme Patriot contractate cu firma Raytheon din SUA. în aceeași perioadă, datoria externă a României a crescut cu 14 miliarde de euro. Așadar, 28% din datoria făcută între 2017 și 2019 s-a dus în achiziționarea a 7 sisteme de rachete din care am primit, până acum, doar 4 (deși le-am plătit pe toate) și am și donat unul, rămânând doar cu 3. În aceeași perioadă România a mai împrumutat aproximativ 2,5 miliarde de euro tot pentru achiziții militare (blindate Piranha, rachete Himars etc). Acest lucru face ca din totalul datoriei contractate de România între 2017 și 2019, 46% să fie bani care s-au dus înspre achiziția de armament.

Dar achizițiile noastre de armament nu se opresc aici.

România are în derulare sau în plan achiziții militare de multe miliarde: avioane noi de 6,5 miliarde de euro, tancuri Abrams de 1 miliard, cu posibilitatea de a se ajunge la 2,5 miliarde. Rachete SHORAD-VSHORAD în valoare de 4 miliarde, rachete Patriot în valoare de 1 miliard, drone de 300 de milioane de euro, sisteme antiaeriene portabile de 800 de milioane de euro, obuziere coreene de 1 miliard de euro și tot așa.

România va mai construi o bază militară la Mihail Kogălniceanu, cu peste 2,5 miliarde de euro.

Așa se face că în următoarea perioadă, până în 2030, România va cheltui doar pentru înzestrarea armatei peste 20 de miliarde de euro. 12 dintre aceste 20 de miliarde vor fi împrumutate de la SUA: 4 de la guvernul SUA, 8 de la bănci cu garanți guvernamentale ale guvernului SUA.

Până în 2030, România va fi împrumutat numai pentru înzestrarea armatei și alte cheltuieli legate de armată în jur de 40-50 de miliarde de euro.

Săptămâna trecută tocmai s-a anunțat un prim împrumut, de 920 de milioane de euro, de la guvernul SUA, în scopul de a achiziționa armament din SUA.

În anul de vârf al crizei datoriei suverane a Greciei, aceasta datora 400 de miliarde de euro, din care peste 120 de miliarde fuseseră împrumutați pentru achiziția de armament. România a pornit cu vigoare pe același drum, fără ca asta să transforme armata română în una dintre cele ami dotate sau moderne din lume, cum nici armate Greciei nu este.

Dar, primim sau nu armamentul pe care-l plătim, îl folosim sau nu, la un moment dat datoriile vor trebui plătite. Slava!

3.418 vizualizări

7 comentarii

  1. #1

    Istoriceste vorbind, Romania nu a avut nicicand o politica de aparare mai buna.
    De pilda, Carol al 2-lea a incercat sa inarmeze tara cu tunuri nemtesti produse in Cehia, obtinute cu credit din Franta. A fost al naibii de complicat, cu afacerea Skoda, etc.
    Pana la urma, regele a trebuit sa se alieze cu Hitler, n-a avut incotro.
    Macar acum stim una si buna, ne-am incredintat americanilor inca de pe timpul lui Basescu iar Iohannis n-a avut decat sa indeplineasca acest proiect.

    • #2

      Istoric asa e, in primul razboi mondial s-a vazut ca eram praf (si e povestea cu reorganizarea si dotarea armatei in timpul retragerii din Moldova, cu sprijinul generalului Berthelot). Plus ca atunci am trecut frumos de la unii cu care eram in 1914 la altii in 1916.
      In al doilea razboi mondial eram tot prost dotati. Parca citisem undeva ca Antonescu si-a dat demisia din pozitia de ministru de razboi in anii ’30 exact pentru ca n-a putut sa duca la capat planurile de inzestrare din cauza functionarilor si generalilor corupti. In al doilea razboi ne bazam pe unii (Franta, UK), care erau si departe, si care abia s-au descurcat pentru ei (UK).
      Acum suntem parte a minunatei aliante si tot ce spunem este „suntem parte a celei mai tari aliante, care ne va apara”. Numai ca, la adapostul afirmatiei asteia creste o ignoranta majora: trebuie sa te mai aperi si singur, in caz de razboi cateva brigazi NATO straine detasate pe aici nu vor putea sa faca fata rusilor. Asta daca suntem atacati terestru, ca daca vin peste noi drone si rachete…

      • #3

        Daca rusii sunt asa puternici, cum spui, ajungeau in Kiev in 48 de ore, cum se laudau ei .Nu fac fata nici ucrainenilor.

  2. #4

    2% nu s-a cheltuit decat in 2020, pt ca s-a prabusit PIB. Anul trecut a fost 1,6%. Deci nu.

  3. #5

    Frunze de nuc ? Pai e specie protejata prin lege.
    La cum se simt vremurile si iarba porcului va deveni specie protejata.Vor sari „Oengeurile” sa protejeze tot.
    Sa vedem ce mai mancam !

  4. #6

    Din pacate banii imprumutati nu s-au dus mai deloc pe cheltuielile de inarmare. Nu tot ce se anunta, programe cu duiumul, se si intampla. Acum ca avem razboiul la usa (iar in 5 ani posibil dincolo de ea dupa estimarile sefilor armatelor suedeze si germane) suntem descooeriti.

    Altfel, daca nu ai cu ce sa interceptezi rachetele nu mai ai nici spitale, nici poduri, nici nimic. E esential sa ne pregatim ca lumea, macar in al 12-lea ceas sa ne sune alarma.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Iubitori de arta
Big Fish
Carne de pui La Provincia