Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Grecii noștri

Frumoasa bucurie a grecilor dansînd la dezvelirea propriului catafalc amintește nu doar de acel inimitabil dans al prăbușirii din Zorba grecul, ci și de vesela urare de noroc și viață lungă pe care o întîlnești, după plecarea popii, la parastasele noastre. O inconștiență sublimă, ruptă din entuziasmul anului ’68 și din furia anului ’89, i-a făcut să uite de rațiune în țara unde rațiunea s-a născut.

Fericirea lor se bizuie pe aer, speranța lor stă cu un picior pe briza mării și cu celălalt pe cerul senin. E ca și cum au dorit ca soarta lor să încapă pe mîinile Afroditei din Milo, zeița fără brațe. Efortul a fost sublim, dar consecințele sînt amare și costurile de neplătit.

Sînt frații noștri balcanici cu care am împărțit secolul fanariot, stăpînirea turcească, facultățile anilor ’70 și, de 25 de ani, plajele arhipelagului. Lupta lor pentru respirație e un salt binevenit de vitalitate pe care, dacă gena mirmidonilor nu s-ar fi tocit în cele două milenii scurse, l-ar fi făcut înarmați cu lănci.

La celălalt capăt stau concluziile reci ale pragmatismului monopolist german, cifrele exportatorilor nordici și demonstrația contabilă a unei lumi care se închină la bănci.

Pentru greci, tihna s-a dus pe copcă. Dacă zona euro nu le mai dă bani, nu există alt creditor. Băncile vor trage obloanele și statul va da faliment. Mica economie neagră se va lupta o vreme cu bancomatele mute, turismul și măslinele se vor mai zbate un pic, dar finalul va fi ca la Termopile. Gestul va rămîne eroic, în timp ce victimele vor avea mîndria înghețată pe față.

Despre imoralitatea acestei datorii care a scufundat o țară se poate vorbi la nesfîrșit. Grecii s-au lăsat amăgiți de sume așa cum eroii lor au pățit-o cu sirenele. A oferi bani cu nemiluita unui neam care sparge farfurii la petrecere e ca și cum i-ai da cocaină unui dependent. O parte a banilor s-au întors în buzunarele creditorilor, alții s-au adunat în dobînzi, o parte i-au furat dinastiile politice, iar din ce a rămas a fost mituită populația.

În Grecia a furat toată lumea, cu bună știință, de la premier la pensionar, atunci cînd fiecare, la rîndul lui, s-a prefăcut că banii ăia, ridicol de mulți, i se cuvin. A fost un furt colectiv comis de un grup național organizat, pe care acum îl vedem cuprins de fierbințeală, fluturînd steaguri și vorbind despre democrație.

În comparație cu noi, bugetarii și pensionarii greci au avut venituri olandeze. A-i pune acum să trăiască la nivelul europenilor din Roșiorii de Vede echivalează cu a-l sili pe Cristian Tabără să intre în greva foamei. Grexit-ul e un nonsens apocaliptic. Prin el, patria tragediei va trece de la drahmă la dramă. Și pe noi ne va cocîrja acest scenariu, dar cred că putem fi înțelegători cu ei. La urma urmelor, nu sînt nepoții lui Socrate, sînt, mai degrabă, grecii noștri.

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

4 comentarii

  1. #1

    Or sa ii imprumute rusii in schimbul pamantului si afacerilor grecesti. Cipru de ex. e rusesc. Grecii oricum or sa danseze si daca pierd, dar si daca pierd. Ca DA si NU in cazul lor inseamna pierdere. Mai fac o hora unirii saptamana viitoare, pentru nu stiu ce motiv, ca ei atata stiu. Sa faca hora.

  2. #2

    Eu cred ca si ei sunt foarte constienti ca acum a venit nota de plata,au tot refuzat-o ani de zile.Stiu foarte bine ca trebuie sa dea acei bani inapoi,nu ii au ,la un moment dat trebuie sa stranga surubul,insa au sarbatorit faptul ca ,spre deosebire de altii ,au reusit sa nu lase FMI,CE,etc sa le stranga surubul dupa capul lor ci sa si-l stranga grecii asa cum cred ei ca va fi mai bine.Trebuie ajutati si salvati mai intai oamenii, nu bancile.De atata timp creditorii dau credite neacoperite economic cu buna stiinta dar de pierdut pierd doar oamenii ,intotdeauna „trebuie” salvate bancile.

  3. #3

    nu exista alti creditori? de ce credeti ca se tavalesc pe jos „europenii”? rusii, ba chiar si chinezii, atat asteapta…

  4. #4

    De platit vor plati candva, intr-un fel sau altul. Numai ca o vor face si atunci dansand sirtaki pe plaja si nu lamentandu-se ca noi. Iar noi platim si vom plati in continuare ceea ce s-a furat de 25 de ani incoace injurand soarta potrivnica ce nu ne-a dat si noua niste alesi mai cinstiti si mai competenti. Si daca e sa o luam filosofic, Grecia a daruit atat de mult Europei incat te gandesti ca poate a venit vremea ca Europa sa returneze o parte din datorie.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bijuterii argint