► În fine, Agenţia de presă mondenă („cel mai influent Celebrity site din România“) ne oferă, pe 25 septembrie, o teribilă ştire în exclusivitate. Titlul spune aproape tot: „Exclusiv! Anda Adam: «Nu mănînc niciodată pîine, iar odată pe săptămînă îmi permit o îngheţat㻓.
Verdict: EXCLUSIVITATE GOGONATĂ
Dincolo de magnitudinea ştirii (sincer, mă aşteptam ca Anda Adam să nu mănînce niciodată bătaie sau rahat sau untură de peşte) şi faptul că – felicitări autorului! – în titlu apare o singură eroare gramaticală (corect era „o dată pe săptămînă“), sesizez încă o chestie. Scrie clar, chiar în textul de sub titlu: Anda Adam a făcut toate aceste afirmaţii exclusive unei echipe a emisiunii D-Paparazzi de la Kanal D. Deci nu agenţiei respective. Interesant caz. Nu mi-e foarte clar dacă e vorba de un transfer de exclusivitate sau doar de un împrumut.
► Continuăm. Citesc în Click!-ul de sîmbătă, 24 septembrie: „EXCLUSIV! Györfi a slăbit 13 kg şi cade din picioare!“. Din cîte-am înţeles, faptul că Daniela a atins pragul psihologic de 49 kg pare sinonim cu moartea clinică. Consultantul în nutriţie şi fitness Cristi Mărgărit zice că Daniela riscă vergeturi, depresii, probleme hormonale, ulcer, gastrită sau colită.
Verdict: AŞA. ŞI?
Nu înţeleg de ce se insistă atîta cu consultantul ăsta Mărgărit. A doua zi, din Libertatea rezulta clar că „Daniela Györfi a ajuns la silueta perfectă“. Şi era un „perfect“ simplu, fără ulcer. Eu zic s-o lăsăm pe doamna Györfi să decidă singură. Iar cînd nu va mai avea puterea să dea interviuri, e clar c-a slăbit destul şi putem trece la altceva.
► 20 septembrie. Titlu pe gsp.ro: „Slăbeşte 10 kilograme în 30 de minute prin crioterapie“. Ca să vă scot puţin din ceaţă: crioterapia e terapia prin frig. Aha. Cît de frig? Aproape minus 200 de grade Celsius. Logic.
Verdict: OK. DAR CU CE OCAZIE?
Ceva îmi spune că nu poţi slăbi zece kilograme în juma’ de oră decît la ProEstetica sau în Saw VI. Dar nu asta e problema. Ci faptul că, în articol, nu era nicăieri vorba de fostul stoper al Rapidului, Marius Constantin, care a pierdut transferul la echipa rusească Tom Tomsk din cauza celor 8 kg în plus. Mă rog. Nici Gazeta sporturilor nu mai e ce-a fost. La drept vorbind, nici Rapidul.
► Exclusivităţile continuă ca la balamuc. Libertatea din 23 septembrie ne informează că, deşi răposatul Victor Surdu a lăsat-o cu datorii de şase milioane de euro, „Angela Similea nu renunţă la viaţa de lux. Tanti Angela: «Are bucătărese, menajeră şi administrator»“. Menţionez că tanti Angela e vecina doamnei Angela. Ca să nu existe confuzii.
Verdict: CUM O DAI, NU-I BINE!
Nu-nţeleg. Ce se-aşteptau redactorii Libertăţii? S-o surprindă pe Angela Similea renunţînd la menajeră doar ca să-şi plătească datoriile la bancă? Ca să citească apoi în ziar că e atît de amărăşteancă, vai de mama ei, încît n-are bani de menajeră?






