Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Metodologia de a-ţi murdări conştiinţa. Lecţia Apostu de Cluj

Zoom Metodologia de a-ţi murdări conştiinţa. Lecţia Apostu de Cluj

Nu, nu vom insista pe cele 17 telefoane sau pe sacii de bani luaţi de Apostu, primarul Clujului, şi lacoma lui nevastă. Nu. Vă vom povesti trei metode de­spre cum i se intra pe sub piele Apostului. În primul rînd, erai identificat stînd în faţa casei lui Apostu şi dîndu-i telefon. Te vedea vorbind cu tine. Te măsura el cu privirea. Te accepta sau te respingea. O altă metodă era s-o însoţeşti pe doamna la piaţă. Şi musai era să ştii ce legumă îi plăcea. Leguma fără care făcea rîie, se tăvălea de venin, îşi mînca piciorul. Broccoli-ul. Pe scurt, te recunoştea că eşti om de filieră bună de-i cumpărai broccoli.

Se spune că, firoscoasă cum e ea, mai făcea şmecherii, inducea în eroare, şi de erai prost o luai razna, luai morcovi, păstîrnac. Te pierdeai. Vedeţi, doamnelor şi domnilor, nu era aşa de lacomă madam Apostu. A treia metodă de extirpat posibilii conspiratori la confortul-viitorul familiei Apostu era garajul, bineînţeles. Sîmbăta, la şase cinci­zeci şi unu, Apostu era în garajul Primăriei.

Venea într-un jogging uşor spre lucru şi-şi făcea de lucru prin garaj. Scotea-freca telefoane, cartele, dar şi primea oameni. Autorizaţii, un fleac. O şmecherie, o bucurie. OK, treci pe la avocat. Atît spunea şi, dacă nu ştiai, nu pricepeai ce-ai de făcut în continuare. Avocatul era nevasta. Lăsai la ea docomentele şi banii pe care ea îi stabilea, căci plăteai consultaţia cît casa la madam avocat. Şi aşteptai o săptămînă-două. Dom’ primar rezolva doar două cazuri pe săptămînă. Puţin. N-avea randament, spuneau mulţi. Nu, nu voiam să bată la ochi, spunea el. Şi a bătut la ochi. Şi e la zdup. Culmea este că şi sîmbăta asta, la şase cincizeci şi unu, s-au prezentat la întîlnire trei ipochimeni. Apostu o fi strigat din arest: OK, treci pe la avocat! Dar numai pereţii prea groşi ai temniţei l-au mai auzit.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia