Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Istoria Toporului Român

Zoom Istoria Toporului Român

♦ „Căţeluş cu pedigriu / Fură mortul din sicriu. / El se jură că nu fură, / Dar l-am prins cu osu-n gură!“ O poezioară nostimă şi uşor de ţinut minte de toţi copiii din comuna gorjeană Roşia de Amaradia, după ce un localnic a remarcat un cîine care se plimba pe uliţe cu o bucată de craniu uman în gură şi a sunat la 112. Conform primelor cercetări, cîinele ar fi furat craniul din cimitirul apropiat şi „este vorba despre o persoană majoră, nu prezintă urme de lovire“. Am o curiozitate: cum poţi să-ţi dai seama, după o bucată de ţeastă, că posesorul nu prezintă urme de lovire în zona burţii, a pieptului sau chiar a gîtului? Mă mir că nu s-a precizat şi „N-a fost rană de cuţit, ci o rană de iubiiit!“.

♦ Un avocat din Tîrgovişte era în conflict cu o doamnă (53 de ani), de la nişte terenuri şi un drum de acces. Familia acesteia contractase un excavator, să sape un şanţ, dar avocatul a venit cu alt excavator şi, după ce a pocnit-o niţel pe doamna, aflată în şanţ, a turnat pămînt peste ea. Acum, el este cercetat pentru lovire, dar cred că are şanse mari să scape, dacă aduce în apărare un caz mai vechi, celebru – cel al numitului Manole, de profesie meşter, care nu doar a turnat pămînt peste numita Ana, ci a zidit-o, efectiv, şi nu a devenit acuzat, ci personaj de baladă populară românească!

♦ În oraşul Tăşnad, din judeţul Satu Mare, o doamnă de 64 de ani s-a înecat seara, în timpul cinei. La prima vedere veţi zice că e normal să se întîmple aşa: cina este, într-adevăr, sea­ra, şi în timpul cinei se mănîncă, nu se înoată! Dar doamna nu a înotat în timpul cinei, ci s-a înecat cu o supă de cartofi. Şi nu, nu avea o oală de supă atît de adîncă încît să se înece în ea. Avantajul acestui mod de înec faţă de cel în baltă sau rîu, de exemplu, este că nu se mai aşteaptă zile întregi să iasă trupul, în aval, la suprafaţa su­pei de cartofi.

♦ Noul Cod de procedură civilă legalizează concubinajul, sub formă de logodnă cu promisiunea de căsătorie. Psihologii zic că o logodnă lungă scade şansele de căsătorie; sînt de acord cu ei, mai ales după ce am aflat despre Niculae Cristea, 71 de ani, din Saraiu (Constanţa), şi concubina/logodnica lui, Ionica Ţurcanu, de 56 de ani. Uniunea lor consensuală datează de prin 2005, deci au avut timp să-şi dezvăluie reciproc frumuseţea interioară şi altele. El a aflat că ea e rea de muscă şi beţivă, foarte eufemistic vorbind. Ea a aflat că el e capabil să omoare – după ce a plecat, dimineaţa, după ţigări, şi s-a întors seara, trăsnind a ţuică şi fără căciulă, apoi şi-a făcut nevoile în cameră. Un gest mai puţin elegant decît cel al lui Nicolae, de a pune mîna pe făcăleţ. Problemă de perspicacitate: dacă, acum, el este arestat preventiv pentru omor, ce mai face ea?



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia