Anul 1978. Van Halen sau Sex Pistols debutau. Keith Richards se lăsa pentru a doua oară de cocaină, iar Mick Jagger se plimba nostalgic prin Central Park, cu o ureche aplecată spre punk şi cu alta spre disco. Şi nu spun că nu înţelegea ce se întîmpla, dar era cumva deranjat de faptul că era numit „dinozaur“. La dracu’, punk rock-ul, pînă la urmă, le datora multe lucruri tocmai lor, iar derbedeii ăia n-aveau curajul să o recunoască!
Lucrurile păreau la fel de roz şi pentru trupă. Some Girls era albumul dedicat New York-ului, cu unele momente lejere de rock’n’roll, blues sau country ironic, altele ante-Ally McBeal, dacă mă întrebaţi pe mine. Ultimul album bun, de fapt, al lor. Ediţia remasterizată*, lansată în această lună, conţine discul original şi un al doilea, cu 12 piese înregistrate atunci, dar nelansate. Iar industria rock, alături de mulţi dintre noi, într-o perioadă cînd aproape nimeni nu mai cumpără CD-uri, pare că din asta începe să trăiască.
* Rolling Stones, Some Girls [Deluxe Edition], A&M, noiembrie 2011.
Gen „din acelaşi ’78“
1. David Gilmour – David Gilmour. Între Animals (1977) şi The Wall (1979), Gilmour a avut timp să-şi lanseze primul său album solo, care ulterior avea să fie cîntat şi în turneele Pink Floyd.
2. Queen – Jazz. Albumul care conţine Don’t Stop Me Now a fost lansat într-un an cînd multora le ieşea Mercury pe nas. A fost remasterizat şi el, anul acesta.
3. Chic – Le Freak. În timp ce Gilmour, Jagger sau Mercury erau ocupaţi cu temperatura optimă la care se bea un vin, ceilalţi o ardeau ca la majorat, prin discoteci.
si tatoo you a fost foarte bun.