► De Ziua Naţională a României, un bătrîn de 80 de ani din satul ieşean Slobozia s-a spînzurat. Vecinii zic că în ultima perioadă devenise abătut, căzuse în depresie, în butoiul cu melancolie şi, la fel de tare, în butoiul cu băutură, după moartea soţiei. Omul s-a sinucis de singurătate. Poate că, dacă nevasta lui ar fi trăit, ar fi băut şi l-ar fi cicălit, iar omul i-ar fi tras cu scaunul în cap pînă ar fi omorît-o, cum a făcut personajul principal al rubricii „Puşca şi cureaua violată“ din pagina alăturată. Prin urmare, nu-i bine nici cu, nici fără nevastă. Trebuie să existe şi o cale de mijloc!
► Tot de Ziua Naţională s-a spînzurat şi N.L. (45 de ani), din Mahmudia, fost angajat al Primăriei. S-a spînzurat în bloc, după o ceartă cu soţia, pe fondul consumului de alcool. Practic, omul avea soţie, cu care se certa, consuma şi alcool, aşadar ar fi putut rupe un scaun de capul doamnei, ca bărbatul din com. Alexandru Odobescu, jud. Călăraşi. Deşi nu suferea de singurătate, el a preferat să se spînzure, ca bătrînul din com. Slobozia, jud. Iaşi. Scriam mai sus că trebuie să existe o cale de mijloc: totuşi, sper să nu fie asta!
► De 1 Decembrie, mulţi români au simţit nevoia patriotică de a face lucruri deosebite, pentru ca, în calendar, Ziua Naţională să iasă în evidenţă. La o oră la care militarii nu se treziseră, pentru a se pregăti de paradă, iar oalele cu fasole încă nu fuseseră puse pe foc, doi tineri din Malcoci, Tulcea, sărbătoreau de zor. Băuseră toată noaptea, iar în zori şi-au dat seama că băutul nu e suficient pentru a marca importanţa zilei, aşadar unul i-a tăiat gîtul celuilalt, care a murit. S-o fi gîndit că, dacă americanii au filmul Născut pe 4 iulie, şi românii merită Mort pe 1 Decembrie – eventual, de Sergiu Nicolaescu.
► Oamenii din comuna tulceană Frecăţei au vaci. E posibil să nu aibă chiar toţi, dar cîţiva cu siguranţă au; altfel, n-ar fi existat văcarul localităţii Frecăţei (60 de ani). Localnicii au şi acum vaci (cîţiva, după cum spuneam), dar de cîteva zile nu mai au văcar. E mai logic să ai vaci şi să nu ai văcar, decît să ai văcar şi să n-ai vaci, dar asta mai puţin contează: ideea e că văcarul din Frecăţei a murit. Vecinii l-au găsit pe podea. Nu se ştie de ce a murit, că nu părea bătut, lovit, spînzurat, decapitat, împuşcat. O pistă demnă de luat în calcul: e posibil ca omul să fi murit de supărare, să se fi supărat ca văcarul pe sat!
► Unii zic despre moldovenii din anumite judeţe că sînt beţivi, că-şi îneacă amarul sărăciei în sticlă. Un bărbat de 51 de ani din Dorohoi, sătul de jigniri, a comis un gest de protest, a vrut să arate lumii că el, ca moldovean, urăşte băutura şi, la o adică, îşi şi bagă aia în ea de sticlă: şi-a băgat penisul într-un pet! Cînd a vrut să-l scoată, n-a reuşit: partea îngustă, cu filetul, i-a rămas blocată ca un inel, încît organul lui semăna cu o pereche de cîrnaţi. Subiectul a stîrnit senzaţie în presă cam o săptămînă; în fine, vestea bună pentru români e că omul a fost externat de la Urgenţe întreg şi cu şmecheria la locul ei – nu într-o cutiuţă, drept amintire!






