După Blur, am fost nevoiţi să ne obişnuim cu un alt joc, Albarneagra – plictisitor pentru unii, incitant pentru alţii, dar întotdeauna cîştigător pentru teribilul dealer. „Clint Eastwood“ a fost primul single al proiectului completat de artistul vizual Jamie Hewlett, într-un an cînd mix-ul de legume era garnitura preferată a producătorilor de muzică pop. Desigur că atunci cînd vorbim de Gorillaz, vorbim de pop.
Distracţia a continuat abia patru ani mai tîrziu, albumul Demon Days (2005) şi single-ul „Feel Good Inc.“ transformînd maimuţele în superstaruri MTV (sau, dacă vreţi, Club A sau B52), şi s-a terminat cu Plastic Beach (2010), cel mai matur dintre ele. De altfel, pe această colecţie* se observă cel mai bine cursul acestui proiect – personajele animate, aparent inofensive, au dispărut în ultimii ani, lăsînd loc pe scenă oamenilor. Iar Damon Albarn este, din fericire, unul dintre puţinii muzicieni cu o a doua carieră de succes.
* Gorillaz, The Singles Collection 2001-2011, Parlophone, noiembrie 2011.
Gen din aceiaşi categorie
1. Little Dragon – Ritual Union. Yukimi Nagano, vocea de pe Empire Ants al celor de mai sus, este, fără îndoială, planeta în jurul căreia se învîrte această trupă. Şi încă nu e poluată.
2. Air – Le Voyage Dans La Lune. Încă nelansat, dar cu un prim single, „Seven Stars“, pe care-l puteţi asculta pe orice YouTube. Desigur, e vorba de acelaşi croissant cum numai ei ştiu să-l facă.
3. Goldfrapp, chiar două. Duo-ul britanic va lansa două albume anul viitor şi voi aştepta cu interes rezultatele despărţirii de EMI. Adică sper că le-a făcut bine la cap, după „Head First“.
