Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ialomita. Cinci milioane pentru niste servere si servicii de training

Zoom Ialomita. Cinci milioane pentru niste servere si servicii de training

În cuvintele președintelui Consiliului Județean, Vasile Silvian Ciupercă, “Ialomița este un județ din sud-estul României, situat la răspântii de importante rute comerciale și sperăm să devină, prin pagina de internet a Consiliului Judetean Ialomița și un popas al călătorilor aflați pe drumuri electronice”. O pagină de internet nu e însă suficientă, nici măcar cu o așa descriere. Ea trebuie dublată de un management, online, al primăriilor din județ. Că nu poate primarul din Slobozia, sau din te miri ce comună a județului, să facă ce vrea el, fără managementul luminat al CJ. Astfel, instituția condusă de Ciupercă a accesat niște fonduri europene, prin Programul Operațional Sectorial – Creșterea Competitivității Economice – vreo 5 milioane de lei în cazul ăsta – cu care vrea să doteze instituția cu niște servere, puțin software și multe servicii de formare și familiarizare în informatică. Că astea, ultimele, sînt binevenite la orice instituție publică. Astfel ca să fie primăriile de pe raza județului să fie mai bine coordonate.

Acest proiect, Sistem Informatic de Management al Primăriilor, a fost pus la cale de mai bine de un an, iar prima licitație pentru achiziția serverelor, softurilor și serviciilor de training ar fi trebuit să fi avut loc încă de la la începutul lunii iunie, anul trecut. Cum însă cheltuiala banilor europeni necesită o oarecare pregătire, astfel ca oferta celor care trebuie să cîștige să fie în concordanță cu nevoia de cheltuială a instituției ce împarte banii, treaba s-a amînat pînă acum. Mai exact pînă pe la mijlocul lunii iulie, cînd doritorii trebuie să depună oferte, urmînd ca în august să se facă și împărțeala celor 5.054.805 lei, plus TVA. În cadrul unei licitații, nornal.

 



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia